Anul 2010 a fost unul extrem de bun pentru Ferrari: numărul de automobile livrate reţelei de distribuţie a atins pragul de 6.573 de unităţi, un nivel ce reprezintă o creştere de cinci procente peste cel înregistrat în anul 2009 şi cea mai mare cifră de vânzări din istoria companiei.
Rezultatele se datorează succesului imens de care se bucură modelele din portofoliul companiei, dar în special Ferrari California şi Ferrari 458 Italia. Ediţia limitată Ferrari 599 GTO a avut de asemenea un succes imens, toate cele 599 de exemplare fiind vândute chiar înainte ca maşina să fie prezentată la Beijing Auto Show.
Noutate mondială în serviciile after-sales
În cadrul Salonului Auto de la Geneva, Ferrari a lansat un nou serviciu, în premieră mondială. Începând cu luna martie, toţi clienţii ce vor comanda un Ferrari California, 458 Italia sau FF prin reţeaua autorizată de dealeri Ferrari vor beneficia de un pachet de asistenţă tehnică gratuită timp de şapte ani de la cumpărarea maşinii.
Programul Genuine Maintenance este serviciul exclusiv al lui Ferrari ce acoperă nevoile fiecărui automobil în ceea ce priveşte manopera şi piesele de schimb pentru revizii timp de 7 ani. Acest serviciu se menţine chiar dacă în acest interval proprietarul maşinii se schimbă.
Această nouă iniţiativă continuă expansiunea de servicii oferite de Căluţul Cabrat clienţilor săi, menite să păstreze standardul de tehnologie şi performanţă al autoturismelor din familia Ferrari la cel mai inalt nivel. În România, Forza Rossa, importatorul oficial şi exclusiv Ferrari, va oferi aceste noi servicii de after-sales viitorilor clienţi.
Programul de personalizare “Carrozzeria Scaglietti”
În anul 2010, toate modelele noi Ferrari vândute au fost comandate cu opţiuni de personalizare. Acest rezultat este efectul unei noi politici ce dă posibilitatea fiecărui client să îşi comande o maşină cu adevărat specială ce se deosebeşte de celelalte.
Clienţii pot defini caracterul maşinii lor datorită unei game extrem de largi de culori şi a unei palete extinse de tapiţerii din piele pentru interior, precum şi a unor posibilităţi infinite de a combina cusături, materiale, mochete, accesorii şi echipament. Clienţii exigenţi au posibilitatea de a comanda dotări ce nu sunt prezente în cataloagele de opţiuni, fiecare maşină transformându-se, astfel, în ceva cu adevărat unic.
Noul FF are propria gamă de posibilităţi de personalizare. Printre acestea sunt incluse şase noi culori de exterior şi patru culori pentru tapiţeria de piele anilinină, ce subliniază şi evidenşiază eleganşa şi calitatea interiorului. Clienţii din România au putut beneficia de acest program unic încă din 2010, prin Forza Rossa, importator oficial şi exclusiv Ferrari.