Fiat adaugă sistem mild-hybrid pentru modelele 500X și Tipo

Fiat adaugă versiuni mild-hybrid la 48V în gama modelelor Tipo și 500X. Toate modelele Fiat au acum o versiune electrificată.

Fiat a anunțat adăugarea de versiuni electrificate în gama modelelor Tipo și 500X. Cele două modele erau singurele care nu ofereau până acum versiuni mild-hybrid. SUV-ul Fiat 500X și hatchbackul Tipo primesc sistemul la 48V.

Versiuni mild-hybrid pentru Fiat 500X și Tipo

Sistemul este alcătuit din motorul pe benzină de 1.5 litri ce oferă 130 CP și 240 Nm alături de un motor electric de 15 kW integrat în cutia de viteze automată cu două ambreiaje și 7 trepte. Pornirea se face exclusiv cu ajutorul sistemului electric, iar motorul din cutia de viteze mai pote fi utilizat la manevrele la viteză joasă de parcare sau când se rulează în trafic intens.

Fiat spune că sistemul permite reducerea consumului de carburant cu 11%, micșorând și emisiile poluante față de versiunile standard cu propulsoare pe benzină. Modelele Tipo și 500X echipate cu sistemul electrificat poartă logo-ul ”Hybrid”.

Atât modelul 500X, cât și Tipo (în variantele de caroserie hatchback și break) sunt disponibile în seria specială denumită RED. Versiunile RED vin cu o echipare bogată care include Attention Assist, frânare automată în cazul detectării unui vehicul oprit sau pieton, recunoașterea semnelor de circulație, Lane Control, faruri automate cu fază lungă adaptivă, Blind Spot Assist.

Noile modele Fiat 500X Hybrid și Tipo Hybrid sunt asamblat la uzinele grupului din Melfi, Italia și Tofas, Turcia. Primele livrări pentru piața europeană vor avea loc în luna aprilie.

Via Fiat

Adaugati comentariu