Fiat Doblo: generație nouă și versiune electrică

Fiat Professional a prezentat noua generație a modelului utilitar Doblo, acesta primind în premieră versiune complet electrică numită E-Doblo.

Fiat Professional a lansat a treia generație a modelului Doblo, popularul său van pentru transport persoane sau cargo. Pentru prima dată, Doblo va fi disponibil și în variantă complet electrică numită E-Doblo cu motor electric de 136 CP și autonomie de 280 km.

Fiat Doblo – generație nouă

Noul model utilitar este dezvoltat pe platforma comună a grupului Stellantis și este identic din punct de vedere tehnic cu modele ca Citroen Berlingo, Peugeot Rifter, Opel Combo Life sau Toyota Proace. Deși nu face parte din grupul Stellantis, Toyota s-a alăturat proiectului de a dezvolta o utilitară mică cu platformă comună.

Fiat Doblo iese în evidență prin partea frontală cu blocuri optice specifice unite de o bandă LED și noul logo Fiat amplasat în centru. Pentru versiunea dedicată pasagerilor, Fiat propune o nuanță albastră specială pentru caroserie și jante de 16 inchi. Modelul pentru pasageri va fi disponibil exclusiv în versiune electrică e-Doblo.

E-Doblo folosește motorul electric de 100 kW (136 CP) și o baterie de 50 kWh ce poate fi încărcată la stații DC rapide cu până la 100 kW.

Pentru Fiat Doblo Van, constructorul italian oferă același motor electric, sau o gamă de propulsoare termice. Avem două motorizări diesel de 1.5 litri cu 100 sau 130 CP, sau propulsorul pe benzină de 1.2 litri și 110 CP.

Noul Fiat Doblo va fi produs în Spania, la uzina grupului Stellantis din Vigo.

Via Fiat Professional

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top