Ford B-MAX – Dimensiuni mici, protecţie maximă

Pachetul de inovaţii cu care debutează noul B-MAX acoperă din plin şi capitolul siguranţă. Soluţiile constructive şi sistemele de ultimă generaţie prezente la bord sugerează că avem de a face cu una dintre cele mai sigure maşini produse în prezent de Ford.

Pregătit să dea piept cu cele mai noi şi mai exigente standarde Euro NCAP, noul Ford B-MAX a fost proiectat în detaliu pentru a deveni un etalon al siguranţei în clasa sa. Pentru acest lucru şi, mai ales pentru a aduce mai multă siguranţă pe şosele, inginerii Ford au făcut apel la cele mai noi şi mai inovatoare tehnologii. Prevenirea accidentelor este primul pas atunci când vorbim de siguranţă, iar B-MAX face ca acest lucru să devină posibil prin sistemul Active City Stop, lansat în urmă cu un an pe Ford Focus.

Sistemul este activ la viteze mici, sub 30 km/h şi este foarte eficient în traficul urban pentru care a şi fost proiectat. În cazul în care maşina detectează iminenţa unei coliziuni, ca de exemplu cu vehiculul din faţă care a oprit brusc, acesta acţionează automat frânele.

2

Fiind un aspect important în siguranţa rutieră, vizibilitatea a fost îmbunătăţită prin folosirea unor faruri mai luminoase cu halogen şi lumini de zi cu tehnologie LED. Oglinda retrovizoare heliomată preîntâmpină orbirea pe timpul nopţii de către vehiculele care rulează în spate prin reducerea nivelului de reflexie a luminii.

Un sistem de monitorizare a presiunii din anvelope preîntâmpină rularea cu presiune incorectă şi va anunţa prin intermediul unui indicator luminat plasat la bord dacă una din anvelope a pierdut presiune. Sistemul electronic de stabilitate este cel care preîntâmpină pierderea controlului restabilind în timp real traiectoria corectă a maşinii în caz de derapaj şi ajută la obţinerea unor distanţe de frânare mai mici în caz de urgenţă.

3

Pregătit să dea piept cu cele mai noi şi mai exigente standarde Euro NCAP, noul Ford B-MAX a fost proiectat în detaliu pentru a deveni un etalon al siguranţei în clasa sa

Caroseria lui B-MAX a fost o adevărată provocare pentru ingineri datorită lipsei montantului central şi a faptului că maşina trebuia să păstreze un nivel ridicat de rigiditate. Caroseria a fost ranforsată suplimentar faţă de o construcţie clasică şi a fost creat un sistem de blocare a uşilor din oţel de înaltă duritate pentru a creşte rezistenţa maşinii la impact lateral.

Mai mult de jumătate din panourile exterioare ale caroseriei şi în special uşile au fost realizate de asemenea din oţeluri de înaltă duritate.

4

Cele 5.000 de teste virtuale şi cele 40 de crash-teste efectuate de specialiştii Ford au confirmat că sistemul Easy Acess este pe atât de sigur pe cât este de eficient. Ocupanţii sunt protejaţi în caz de impact de un sistem de airbaguri frontale, laterale şi tip cortină. Sunt acoperite astfel toate regiunile de risc şi există chiar un airbag ce protejează genunchii.

Protecţia pietonilor este un alt aspect important, iar B-MAX a fost proiectat pentru a minimiza efectele asupra acestora în caz de accident. Capota a fost proiectată să asigure zone cu impact scăzut, iar ştergătoarele au fost mutate din zona centrală către extremităţi prin folosirea unui sistem de acţionare cu motor individual.

6

Pentru B-MAX este oferit şi sistemul Emergency Assistance care debutează în premieră pe piaţa europeană.

Acesta este destinat a asigura suportul pasagerilor în caz de accident prin apelarea automată a serviciilor de urgenţă, minimizând astfel timpii de reacţie şi crescând eficienţa acestora. Fiind un model de volum ce vine cu o multitudine de inovaţii, B-MAX şi-a făcut bine temele şi în materie de propulsie.

Echiparea cu deja cunoscutul motor EcoBoost cu capacitate de un litru este în măsură să contureaze portretul unui model de succes. B-MAX a intrat de curând în producţie la uzina de la Craiova cu un target fixat pentru anul acesta la 60.000 de unităţi, majoritatea destinate exportului.

Pentru piaţa autohtonă, B-MAX se va comercializa la preţuri speciale, care încep de la 13.400 Euro cu TVA pentru versiunea 1.4/90 CP şi varianta de echipare Ambiente care aduce standard sisteme de siguranţă precum ESP-ul, airbagurile frontale şi tip cortină, dar şi jante de aliaj de 15 inch sau geamuri acţionate electric. Primele comenzi au fost plasate în luna martie şi se aşteaptă a fi onorate anul acesta, când vom vedea pe stradă unul din cele mai avansate tehnologic şi mai sigure modele Ford.5

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top