Ford EcoBoost – Unu punct cinci

Ford a sosit la Craiova după îndelungi negocieri cu statul român.

Modul de lucru denota faptul că producătorul de origine americană privea lucrurile foarte serios și avea de gând să trateze temeinic, cu responsabilitate, fiecare aspect al implicării sale în România. După investiții serioase de retehnologizare a platformei industriale ce a devenit situl de producție Ford România, 2012 a consemnat primele premiere care au aliniat țara noastră la cele mai înalte standarde ale lumii auto internaționale.

Luna mai a anului 2012 va rămâne marcată în istoria tinerei fabrici Ford de la Craiova drept punct de plecare pentru producția de serie a unuia dintre cele mai moderne motoare din portofoliul actual al mărcii. Rezultatul unei investiții de aproximativ 180 milioane de Euro, noua secție de producție motoare face parte dintr-un proiect complex de modernizare și reechipare a sitului de la Craiova, care va însuma investiții totale de aproximativ 800 milioane de Euro, devenind astfel unitate de producție de talie mondială.

2

Cel de-al doilea motor care este construit la Craiova după premiatul EcoBoost de 1l, EcoBoost 1,5 l a beneficiat de investiţii masive din partea Ford, mai exact 50 de milioane de euro, și promite să fie unul dintre cele mai avansate motoare pe benzină ale momentului.

Ford EcoBoost – Unu punct cinci

Discutăm de un propulsor care dezvoltă 180 CP, un cuplu maxim de 240 Nm și performanţe de consum superioare motorului de 1,6 litri actual, pe care deocamdată nu îl înlocuiește, cel puţin nu în Europa. „Lansarea producţiei noului motor EcoBoost de 1,5 l reprezintă un punct de reper pentru echipa noastră de aici, de la Craiova.

Sunt foarte mândru că, datorită acestui nou motor, produsele noastre vor fi de acum utilizate nu numai în Europa, ci și în întreaga lume“, a declarat Ian Pearson, Şeful Secţiei de Producţie Motoare de la uzina din Craiova. Motorul EcoBoost de 1,5 l beneficiază de tehnologia turbo implementată de Ford, injecţie directă și supape cu distribuţie variabilă, fiind proiectat pentru a favoriza un consum redus precum și niveluri bune de silenţiozitate și performanţă.

3

Propulsorul cu bloc-motor din aluminiu și două axe cu came va beneficia la rândul său de galeria de admisie integrată în chiulasă. Mai mult, Ecoboost 1,5 l este primul propulsor Ford care încorporează un ambreiaj controlat de calculator pe pompa de apă acţionată de curea, lucru care reduce semnificativ timpul de încălzire. „Uzina de motoare de la Craiova are un rol foarte important în ansamblul flexibilităţii sistemului global Ford de producţie a motoarelor.

Mă bucură foarte mult faptul că fabrica noastră va avea o contribuţie semnificativă în sprijinirea cererii mari la nivel global pentru vehicule Ford cu consum redus de combustibil și emisii scăzute de CO2“, a declarat Jan Gijsen, Președintele Ford România. Noul motor va fi denumit GTDI, iniţiale care ne trimit cu gândul la diesel, dar care înseamnă Gasoline Turbo Direct Injection, și va fi introdus mai întâi în China și în SUA. Abia așteptâm să fi implementat și pe mașinile din Europa, cert este că deocamdată capacitatea de producţie de la Craiova va fi mai bine folosită!

Adaugati comentariu