Forza Rossa Caffe

Prima cafenea-restaurant dedicată coffee design-ului și gastronomiei moleculare a fost inaugurată la Bucureşti de către Forza Rossa.

Forza Rossa Caffé este prima locaţie din România şi din Sud-Estul Europei care propune clienţilor săi combinații spectaculoase, bazate pe conceptul de coffee design și de gastronomie moleculară. Cafeneaua-restaurant Forza Rossa îmbină specialităţi culinare preparate din cafea cu un meniu gastronomic, inspirat din bucătăria italiană și internaţională. 

Localul a fost inaugurat pe Calea Victoriei, lângă Ferrari Store, Joi 14 aprilie, de către Forza Rossa, reprezentantul oficial Ferrari în România. La inaugurare a fost prezentă, printe alte personalități, și Federica Marchionni vice-președinta Grupului Ferrari. Invitaţii s-au bucurat de specialităţile pregătite şi de atmosfera deosebită creată de vedeta serii SABRINA şi de DJ Patrick de la Radio Monte Carlo. 

Una din noutățile pe care Forza Rossa Caffé o aduce în România este o tehnică recentă şi spectaculoasă de preparare a produselor, cunoscută sub denumirea de coffee design. Procedeul presupune folosirea cafelei ca ingredient principal pentru crearea unei diversităţi de specialităţi cu forme şi texturi inedite precum caviar din cafea, şerbet sau lichioruri. 

Camelia Bazac, CEO al Forza Rossa : “Ne dorim un loc special, în care oamenii pasionaţi de cele mai luxoase maşini din lume, de cele mai rafinate mâncăruri, de cele mai fine vinuri şi de cea mai bună cafea să se poată întâlni, sta de vorba şi împărtăşi pasiunile comune. Ne propunem ca prin inaugurarea Forza Rossa Caffé să deschidem în România o nouă eră în care să cultivăm luxul, eleganţa şi rafinamentul culinar al celor mai bune restaurante ale momentului, pe care am avut șansa să le descopăr în lumea întreagă.” 

Forza Rossa Caffé le propune pasionaţilor de automobile și de competiții un loc dedicat, în care să se întâlnească și să împărtășească pasiunea comună pentru automobilele sport/lux și pentru curse. În local se vor putea viziona în direct Grand Prix-urile de Formula 1 sau alte competiții internaționale de automobile.

Forza Rossa Caffé se află în Bucureşti, pe Calea Victoriei nr. 1-5, lângă Ferrari Store. Va fi deschisă începând de săptămâna viitoare, zilnic de la 10.00 la 00.00 şi va avea valet parking.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top