Furnicuța

Hyundai maximizează eficiența lui i10, montând din fabrică un rezervor de GPL în locul roții de rezervă. Test cu i10 GPL.

De câte ori nu v-ați urcat într- un taxi și când ați vrut să încărcați bagajele ați constatat că jumătate de portbagaj este ocupat de un rezervor de gaz? Sigur, majoritatea taxiurilor au un portbagaj imens de peste 500 de litri dar amplasarea rezervorului de gaz în portbagaj diminuează drastic acest atu important.
Hyundai a adoptat însă o soluție elegantă, amplasând rezervorul de GPL în locul roții de rezervă. Practic, în acest caz, volumul portbagajului de 252 de litri nu este deloc afectat, fiind identic cu al versiunii cu propulsie convențională. Iar dacă se scoate șezutul și se rabatează bancheta fracționabilă 60/40% se obține un volum
de 1.064 litri și o suprafață perfect plană de încărcare.
Rezervorul de GPL de 27 litri  promite o autonomie teoretică de circa 435 km (consumul mediu oficial de gaz este de 6,2 l/100 km). Computerul de bord nu afișează consumul mediu, dar cu un rezervor de GPL se pot parcurge în mod rea58-59_test_HMyundai_i10l 300 km, ceea ce înseamnă o medie reală de 8-8,3 l/100 km. Am făcut și noi calculele pe care și le face orice taximetrist. Un diesel de mică cilindree consumă circa 6,5-7 l/100 km în oraș, adică în jur de 38 lei pentru o sută de km. La un consum de  circa 8 l/100 km GPL și un preț pe litrul de gaz de circa 2,65 lei, costul pe 100 km la versiunea GPL ajunge la 21-22 lei, ceea ce înseamnă doar 60% din costurile exploatării unui motor diesel fără a mai pune la socoteală întreținerea mai scumpă la diesel. Dacă aceeași comparație se face cu un motor pe benzină, diferența este și mai mare, de circa 26 lei pentru fiecare sută de kilometri la un consum în oraș de 8 l/100 km.
Pornirea se face pe benzină, trecerea pe gaz făcându-se după ce motorul atinge o temperatură de 30 de grade. Există și un buton la bord din care se poate comuta trecerea pe gaz sau pe benzină, iar în dreapta vitezometrului există un martor care indică funcționarea pe gaz. Împreună cu rezervorul pe benzină de 40 litri și socotind consumul mediu oficial de 4,7 l/100 km, autonomia teoretică atinge aproape 1.400 km. Hyundai comunică o putere de 66 CP și un cuplu de 94 Nm la funcționarea pe benzină și, respectiv, 67 CP și 90 Nm la funcționarea pe gaz. Trecerea de la gaz la benzină și invers se face foarte lin, pe nesimțite, însă la condus se simt oarecare diferențe între funcționarea pe gaz și pe benzină. Subiectiv, reprizele de la 60 la 100 km/h par mai viguroase pe benzină și funcționarea motorului pare mai rotundă și mai uniformă. Sunt însă diferențe
foarte mici care se observă doar la trecerea de la un sistem de alimentare la altul.58-59_test_Hyundai_i10
Motorul de 1,0 litru a evoluat față de vechea generație, având puterea maximă de 66 CP la 5.500 rpm, cu 700 rpm mai jos decât la fostul model. Cuplul de 94 Nm nu este prea mare însă motorul trage liniar și rămâne silențios pe o plajă largă de turație până aproape de zona roșie. Surprinzător pentru un motor mic în trei cilindri, nu vibrează deloc nici măcar la relanti. Pe spatele mașinii apare inscripția Blue, dar aceasta nu trebuie confundată cu versiunea economică Blue disponibilă în anumite țări și care include sistem start&stop, jante de 13 inch cu pneuri cu rezistență redusă la rulare și climă automată. Noul i10 este și cel mai spațios model din segmentul său. Nu este doar cel mai lung model din segment (3.665 mm) și cel mai lat (1.660 mm) ci oferă și cel mai generos interior. Este unul dintre puținele modele mini în care pe bancheta din spate doi adulți au
spațiu decent. Proporțiile noi generații au îmbunătățit substanțial ținuta de drum. Mai lat cu 65 mm și mai scund cu 40 mm față de vechea generație, actualul i10 nu mai suferă de sensibilitatea la vânt lateral, iar ruliul în viraje este mai mic. Echiparea DUO nu este foarte bogată, dar include strictul necesar. Diferența de preț față de versiunea cu propulsie convențională Euro 6 este de numai 248 euro, care se amortizează în numai
4.200 km.

DATE TEHNICEHyundai
Modeli 10 GPL
Motor/nr.cilindriL3, aspirat
Cilindree (cmc)998
Putere maximă/turație (CP/rpm)66/5.500 (67/6.200)
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)94/3.500 (90/3.500)
Transmisiefață
Cutie de viteze manuală, 5 trepte
L/l/h (mm)3.665/1.660/1.500
Ampatament (mm)2.385
Masă la gol (kg)1.014 (1.051)
Volum portbagaj (l)252-1.064
Acelerație 0-100 km/h (s)14,9 (15,2)
Viteză maximă (km/h)155 (153)
Consum u./extr./mixt (l/100 km) 6,0/4,0/4,7 (8,0/5,1/6,2)
Normă poluare/emisii CO2 (g/km)108 (142)
Preț (euro cu TVA)9.986

Adaugati comentariu