Geely Auto și-a anunțat oficial prezența pe piața din România

Geely

Marca Geely, parte a grupului chinez Geely Auto, va debuta oficial pe piața din România peste doar câteva zile prin compania MAXX MOBILITY.

Compania MAXX MOBILITY, înregistrată la București, în România, încă din vara lui 2022, va reprezenta marca Geely pe piața din România. Conform datelor înregistrate la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor, această companie având ca obiect de activitate comerțul cu autoturisme și autovehicule ușoare (sub 3,5 tone), a înregistrat mici pierderi atât în 2022 cât și în 2023.

Rețeaua care va vinde în România mașinile Geely este formată din 12 puncte de vânzare și service amplasate la București, Arad, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Slatina și Târgu Mureș.

Debutul mărcii în România are loc prin comercializarea unui singur produs – Coolray, acesta urmând a fi însoțit pe piața în următoarea perioadă de alte modele precum Starray sau E5.

Mai multe detalii despre organizarea și oferta Geely în România vor fi disponibile după momentul lansării oficiale din 20 septembrie 2024.

Este demn de menționat că grupul Geely Auto cu sediul în Hangzhou, China, are în portofoliu mărci de prestigiu precum Volvo, Polestar, Lotus, Geely, Zeekr, LYNK & CO, Geometry, London Electric Vehicle Company (LEVC) sau Proton.

Totodată, este cunoscut deja faptul că grupul chinez și Renault au, începând cu acest an, un parteneriat care a dus la formarea Horse Powertrain Limited, companie care proiectează, dezvoltă, produce și vinde motoare și transmisii, inclusiv sisteme hibride. Această companie activează în România prin uzina de motoare și cutii de viteze, precum și turnătoria, de la Mioveni și centrul de inginerie RTR, având circa 2.000 de angajați.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top