GM e Ultium și primul Cadillac EV se numește Lyriq, al doilea Celestiq

GM e Ultium și primul Cadillac EV se numește Lyriq

GM a dezvăluit recent detalii despre noile sale baterii Ultium. Compania americană, fără o prezență notabilă în Europa, va dezvolta inclusiv o nouă platformă EV, globală și flexibilă. Sunt așteptate în 2020 și 2021 modele noi electrice de la Chevrolet, Cadillac, GMC și Buick.

Strategia de mobilitate sustenabilă prezentată de General Motors include previziuni de un milion de unități EV, la nivel global, la jumătatea deceniului. Primele modele lansate anul acesta vor purta emblemele Chevrolet, Cruise, Cadillac și GMC. Modelul electric și autonom Cruise Origin, lansat în ianuarie, este primul exponent al noii arhitecturi EV și al bateriilor GM Ultium.

GM e Ultium și primul Cadillac EV se numește Lyriq

Va fi urmat, în aprilie, de prezentarea primului Cadillac electric: crossover-ul Lyriq. Și nu va fi singurul – va urma (fără o dată de lansare) – sedan-ul de vârf Celestiq. Până atunci, pe 20 mai vom vedea reînvierea numelui Hummer, sub patronaj GMC. Producția acestuia va demara din toamna lui 2021 la fabrica 100% EV Detroit-Hamtramck. Spre sfârșitul anului curent compania va dezvălui și noua generație Chevrolet Bolt EV.

Expansiune globală, dar probabil fără Europa

Acesta va fi urmat, în vara următoare, de versiunea crossover Bolt EUV. SUV-ul de la Chevrolet va fi primul model care va primi tehnologia Super Cruise de la Cadillac. GM plănuiește să ofere sistemul semi-autonom pe 10 modele ale grupului în 2021 și 22 în 2023. Sufletul strategiei EV este reprezentat de o combinație interesantă.

GM e Ultium și primul Cadillac EV se numește Lyriq

Platforma globală EV, ultra-flexibilă, va ajunge la a treia generație. Aceasta va fi combinată cu un sistem de propulsie modular și noii acumulatori GM Ultium. Bateriile vor putea fi optimizate pentru fiecare vehicul în parte – celulele pot fi amplasate atât vertical, cât și orizontal. Capacitatea energetică va fi variabilă – între 50 și 200 kWh. Autonomia maximă va fi de 400 mile (644 km). Iar motoarele electrice dezvoltate intern vor oferi inclusiv performanțe de vârf – 0-60 mph (96 km/h) în doar 3 secunde.

Adaugati comentariu