Noutati auto

Guvernul va prelungi plafonarea tarifelor RCA până la finalul anului

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat astăzi că Guvernul va prelungi plafonarea tarifelor la poliţele RCA până la sfârşitul anului.

La debutul ședinței de guvern de astăzi, 5 octombrie 2023, premierul Marcel Ciolacu a declarat că astăzi va fi aprobat și „proiectul de hotărâre prin care prelungim până la finalul anului plafonarea tarifelor RCA. Este o decizie justificată, fiindcă actuala plafonare a tarifelor RCA expiră pe 10 octombrie”.

Prim-ministrul a menţionat și că, dacă nu ar fi luată această măsură, tarifele ar creşte în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Dacă nu am continua plafonarea, vor creşte tarifele în cea mai nepotrivită perioadă, aceea a sărbătorilor de iarnă”, a explicat Marcel Ciolacu.

În urmă cu o săptămână, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Executivului, anunța că o astfel de decizie ar putea fi luată în curând.

„A existat pe ordinea şedinţei de Guvern, în prima lectură însă, un proiect pentru prelungirea până la finalul acestui an a poliţelor RCA, pentru a se evita creşterea preţurilor acestor poliţe pe final de an, în special, când e cererea foarte mare. Se caută şi o soluţie pe termen lung care să ducă la reglementarea atât de necesară a acestei pieţe de asigurări”, afirma, pe 28 septembrie, Mihai Constantin.

Anterior, Valentin Ionescu, director general al Direcţiei Generale Asigurări (ASF), declara că instituția a propus un proiect de prelungire până la 31 decembrie a Hotărârii de Guvern care stabileşte tarifele maximale pe care societăţile de asigurări le vor practica.

Totodată, oficialul ASF a menționat că plafonarea tarifelor pentru polițele RCA a fost benefică pentru clienți.

„De când a fost în vigoare această HG, noi am monitorizat evoluţiile din piaţă şi cred că a adus un avantaj consumatorilor, celor care îşi cumpără poliţe RCA, în sensul că asigurătorii s-au raportat la preţurile raportate la sfârşitul lunii februarie. Am încercat să evităm creşterea tarifelor cu inflaţia, cu alte costuri care au putut apărea în această perioadă, având în vedere că asigurătorul cel mai mare de la acel moment a ieşit din piaţă. Deci ne-am dorit să avem o stabilitate în piaţă pe care am avut-o, o repartizare a cotei de piaţă rămase după ieşirea Euroins cât mai uniformă şi corectă către societăţile care îşi pot permite această cotă – şi lucrul acesta s-a întâmplat – şi o stabilitate a preţurilor în marja pe care companiile de asigurări au avut-o la sfârşitul lunii februarie”, a concluzionat Valentin Ionescu.

Robert Stan

Leave a Comment

*

Colectionarii de machete merg la Timisoara pe 20 decembrie

Se spune ca baietii nu se maturizeaza niciodata: jucariile lor doar devin mai scumpe. Posibilitatile…

4 ore

Comisia Europeană a decis ca mașinile noi cu motoare cu ardere internă să poată fi comercializate și după 2035

Comisia Europeană a prezentat astăzi noul său „pachet privind autovehiculele” care va „sprijini eforturile sectorului…

o zi

Genesis anticipează sfârșitul trendului SUV

Luc Donckerwolke, Chief Creative Officer la Genesis și Vicepreședinte Executiv pentru Design în cadrul Hyundai…

2 zile

AFM anunță o nouă sesiunea a programului Rabla între 16 și 31 decembrie

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat deschiderea unei noi sesiuni a programului Rabla 2025.…

3 zile

Mașinile electrice mici, cu componente europene, ar putea beneficia de avantaje

În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut…

3 zile

Lotus Esprit V8 renaște în varianta restomod Encor Series 1

Un grup de profesioniști cu peste 30 de ani de experiență în industria auto, provenind…

3 zile