Test drive Honda Civic 1.8 i-VTEC 142 CP

Noul Civic renunță la abordarea science-fiction în favoarea unui pachet echilibrat ce vizează o clientelă extinsă. Să fie oare alegerea corectă pentru compacta japoneză?

  • Calitate foarte buna a interiorului
  • lista generoasa de dotari standard
  • cel mai mare spatiu interior/portbagaj din segment
  • Vizibilitate slaba prin luneta
  • performante dinamice de „pluton”

Vechiul Civic a fost o mașină a contrastelor. Privită din exterior arăta mai degrabă ca un hot-hatch decât o compactă de duzină, iar acesta a fost unul dintre argumentele lui principale de vânzare. În realitate, prestația dinamică nu era chiar un reper în segment ci mai degrabă practicalitatea de care dădea dovadă. În vechiul Civic puteai să transporți trei biciclete fără să te apropii de portbagaj (care oricum era cel mai mare din segment). Așadar, o mașină eminamente practică, care a fost cumpărată din considerente diametral opuse.

Prima mea întâlnire cu noul Civic, la standul Honda de la Frankfurt, a fost departe de a fi dragoste la prima vedere. O parte din mine regreta forma ascuțită și unghiurile vechiului model, așa că abordarea ceva mai discretă a noii generații părea mai degrabă o conformare la tendințele clasice din segment decât un pas înainte. După ce am schimbat priviri timp de patru zile concluzia legată de design este simplă: dacă vechiul Civic arăta spectaculos, acesta arată pur și simplu diferit. Nu mai are acea sclipire, dar rămâne cu un plus consistent la nivel de imagine raportat la un segment dominat de mașini destul de banale ca design.

În interior procedura este similară: pe de o parte s-a păstrat abordarea tip cockpit cu majoritatea comenzilor dispuse în jurul șoferului, iar, pe altă parte, s-a optat pentru o consola centrală cu comenzi dispuse clasic. Mai exact, dacă în vechiul model climatizarea era controlată din dreapta volanului acum aceleași comenzi se regăsesc pe consolă, ca la orice compactă. Nu e chiar un motiv de supărare, dar este încă un exemplu că Honda a domolit avântul creator în favoarea unor soluții verificate. Calitatea interiorului a evoluat în direcția corectă cu materiale atent selecționate și îmbinări tipice pentru Honda, adică precise și aspectuoase. Similar a crescut și lista de dotări pentru care poți opta ce include, reglaj electric al suportului lateral pentru scaunul șoferului, un sistem de sunet hi-fi cu subwoofer integrat în portbagaj, plafon panoramic de dimensiuni mari, smart keyless entry&start etc.

Dacă cele de mai sus sunt rezervate echipării superioare (Executive) orice posesor de Civic se va putea bucura de versatilitatea și spațiul interior tipice compactei japoneze. Deși nu este nici pe departe cea mai mare din segment, modul inteligent de a folosi spațiul îl pune pe Civic pe prima poziție indiferent dacă vorbim despre locul rezervat pasagerilor de pe banchetă sau de volumul standard al portbagajului (475 l). Până când concurența nu va găsi un sistem ce se poate compara cu Magic Seats, Civic nu va avea rival la acest capitol.

Din punct de vedere tehnic noua generație a mers pe o strategie de optimizare, indiferent că vorbim despre motor, șasiu sau suspensie. Raportat la vechea generație (pe care am condus-o acum o lună) prima diferență care mi-a atras atenția a fost direcția mai sensibilă, calibrată pentru a facilita manevrele din scurt. Suspensia a rămas destul de rigidă, în special cea spate ce se folosește în continuare de arhitectura semi-rigidă, dar mașina se simte mai bine izolată și mai stabilă pe denivelările scurte. Același lucru l-am observat și la viteze mari acolo unde coeficientul aerodinamic superior și materialele suplimentare de izolare fonică au tăiat o mare parte din decibelii vechiului model.

Motorul pe benzină de 1.8 l și 142 CP este o cunostință veche care a trecut printr-un set discret de modificări gândit special pentru a reduce consumul/emisiile și mai puțin pentru a mări performanțele. Drept mărturie stau cei 2 CP în plus, puși evident în umbră de scăderea consumului în medie cu 1 l și emisii de CO2 mai mici cu 10%. Dinamic, Civic rămâne genul de mașină care susține fără probleme un ritm alert, cu precizarea că fondul sonor nu mai este la fel de pregnant din motive de insonorizare. Dacă te interesează în special această latură există totuși soluții mai bune, Focus 1.6 EcoBoost fiind doar una dintre ele. Secretul noului Civic este modul matur în care îmbina calitatea, spațiul interior și confortul într-un pachet care continuă să iasă în evidență.

Date tehnice: Honda
Civic
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.8 i-VTEC
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1250/1720
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4300/1770/1440
Ampatament
Volum portbagaj [l] 475 (1380)
Motor si transmisie
Tip motor 1.8 i-VTEC
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 1799
Sistem alimentare injectie directa
Putere max. [kW(CP)/rpm] 105(142)/6500
Cuplu max. [Nm/rpm] 174/4300
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 190
0-100 km/h [s] 8.7
Consum urban/extra/mixt 7.3/4.9/5.8
Emisii CO2 [g/km] 128

Adaugati comentariu