Honda CR-Z nu moare, doar se transformă

Potrivit declarațiilor unei surse din interiorul companiei extrase dintr-o discuție cu jurnaliștii de la Car and Driver, japonezii intenționează să transforme următoarea generație CR-Z într-un coupe sportiv.

Încurajați probabil de succesul cu care a fost primit noul lor hot hatch, Civic Typer R, oamenii de la Honda se gândesc deja la pasul următor – folosirea motorului V-TEC turbo de doi litri pe o versiune coupe care ar urma să poarte titulatura de CR-Z.

Spre deosebire de modelul actual care nu s-a făcut cu adevărat remarcat decât prin faptul că a fost primul hibrid cu transmisie manuală, viitorul CR-Z se anunță a fi o mașină foarte interesantă, chiar dacă zvonurile spun că motorul nu va primi toți cei 310 cai putere ai lui Civic Type R, deci nu se anunță încercări de doborâre a recordului pe Nurburgring.

Judecând, însă, după cum arată noul Civic Type R și ce posibilități deschide o siluetă coupe montată pe aceeași platformă (pentru că noul CR-Z se va baza pe Civic și nu pe Jazz, la fel ca modelul precedent), această nouă interpretare a legendarei CRX ar trebui să se dovedească un succes. Iar dacă ar fi să aibă și o versiune Type R…

 

Adaugati comentariu