Honda continuă să urce în topul preferințelor românilor. 1 025 de autoturisme, cu 2,5% mai mult ca în 2016, a vândut Honda Trading România anul trecut. Sunt cifre care marchează al patrulea an consecutiv de creștere pentru brand-ul nipon pe piața auto de la noi.
Cel mai popular model este SUV-ul de clasă compactă CR-V, pentru care au optat 339 de români. CR-V-ul este urmat de Civic Hatchback cu 262 de unități vândute, iar podiumul este completat de versiunea sedan cu 228 de exemplare livrate. SUV-ul de clasă mică HR-V vine pe locul 4 în topul preferințelor clienților Honda cu 170 de mașini vândute.
Micul Jazz aleargă după frații mai mari. S-au vândut 19 modele Jazz în 2017. Sportivul Civic Type R a cucerit 7 români.
Datele arată că 50% dintre clienții Honda au preferat o caroserie tip SUV. 48% dintre cumpărători au bifat opțiunea transmisiei automate atunci când și-au configurat mașina. Sunt pretențioși românii, 34% dintre ei alegând pentru noua lor Honda echiparea de top.
Rețeaua de dealeri Honda numără 15 showroom-uri pe teritoriul României. Toate centrele de comercializare au integrate și service-uri.
Constructorul nipon mizează pe încă un an de creștere în România și aruncă în joc motorizarea diesel pentru Civic (hatchback și sedan) în prima parte a lui 2018. În cea de-a doua parte, așteptăm în showroom-uri cea de-a cincea generație CR-V și HR-V facelift.
Anul 2025 a fost unul dificil și, pe alocuri, dureros pentru Bosch, consideră șeful grupului…
Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din România arată că, în ianuarie…
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…