Iată de ce Hertz România nu va resimți direct falimentul Hertz Global Holdings

Hertz România NU se așteaptă să resimtă intrarea în insolvență a Hertz Global Holdings

Recent, compania americană Hertz Global Holdings a anunțat că va intra în insolvență. Totuși, Hertz România nu va fi afectată, pentru că aparține unui alt grup de companii.

Una dintre cele mai mari și mai vechi companii de închirieri auto din lume, Hertz Global Holdings, și-a anunțat recent intrarea în insolvență. Înființată în 1918, Hertz opera aproximativ 568 de mii de autovehicule și deținea circa 12.400 de francize înainta pandemiei de Covid-19.

Chiar și înainte de luna martie, compania acumulase datorii de aproximativ 12 mld. de dolari, drept urmare decisese concedierea a 12.000 de angajați și trimiterea în șomaj tehnic a 4.000, fapt care ar fi permis gigantului american să realizeze economii anuale de 2,5 mld. dolari. Din păcate, lovitura de grație e venit odată cu pandemia, în timpul căreia valoarea acțiunilor Hertz Global Holdings a scăzut cu 30%.

Hertz România NU se așteaptă să resimtă intrarea în insolvență a Hertz Global Holdings

Restructurarea companiei americane nu va afecta rețeaua globală, care va rămâne complet operațională pentru toate cele trei branduri, Hertz, Thrifty/Dollar și Firefly. Drept urmare, dacă aveți rezervări sau sunteți eligibili pentru programele de loialitate ale oricăreia dintre cele trei companii, nu trebuie să vă faceți griji.

Soluții pentru optimizarea costurilor de la Hertz Lease România

Mai mult, Hertz România nu va avea de suferit de pe urma intrării în insolvență a Hertz Global Holdings, pentru că aparține grupului elen Autohells ATEE, nu are nicio relație de afiliere cu compania americană și nu deține niciun titlu de valoare la aceasta. Grupul Hellas mai deține alte șapte francize Hertz în sud-estul Europei. Mai mult, închirierile de autovehicule pe termen scurt, adică principala activitate a Hertz Global, reprezintă numai 20% din activitatea Hertz România și chiar 16% din cea a grupului elen, restul de 84% din venituri provenind de la închirierile pe termen lung și din comerțul cu autovehicule noi și rulate.

În plus, la finele anului trecut, Autohellas ATEE deținea un capital propriu de 294 mil. euro și beneficia de un grad minim de îndatorare pentru piața europeană de închirieri auto și leasing operațional.

Adaugati comentariu