Imagine teaser: Polestar 5 va fi lansat în 2024

Polestar, divizia premium dedicată mașinilor electrice din grupul Volvo, a prezentat o imagine teaser cu viitorul model Polestar 5.

Polestar a publicat o imagine cu versiunea de serie a noului model ce va fi lansat în 2024. Imaginea este extrasă dintr-un film de prezentare care explorează evoluția designului de la concept car-ul Precept la modelul de serie Polestar 5.

Polestar 5

Dezvoltarea noului model are loc la centrul de R&d din Marea Britanie, iar din prima imagine se observă deja o serie de diferențe între Polestar Precept și viitorul model de serie: plafonul va avea o linie mai plonjată, portierele au mânere fizice, elementele laterale sunt integrate discret în linia caroseriei, iar partea din spate a fost redesenată.

Designerul de exterior Nahum Escobedo a spus că „mai sunt cu siguranță o mulțime de lucruri pe care trebuie să le rezolvăm”, dar a subliniat că modificările de design vor fi mai degrabă evolutive decât revoluționare. „De la concept la producție, suntem foarte aproape de această idee”, a completat designerul Polestar.

Modelul Polestar 5 a fost confirmat pentru producția de serie anul trecut după ce a fost anunțat de conceptul Precept. Conceptul folosea o serie de materiale inovative inclusiv plastic obținut din sticle PET reciclate, plase de pescuit refolosite și plută reciclată.

Via Polestar

Adaugati comentariu