Elon Musk nu încetează să uimească în declarații. De data asta, a vorbit despre proiectul robotaxi, pentru care Tesla va produce prima mașină fără volan și pedale.
A trimis o Tesla Roadster în spațiu. A desenat un pickup cu chenarul. A brevetat un laser care curăță parbrizul. Ce mai putea născoci Elon Musk? Cu ce mai putea acapara atenția? Ei bine, cu prima mașină fără volan și fără pedale.
E evident, va fi complet autonomă. Mașina face parte din proiectul robotaxi, pe care Musk l-a menționat pentru prima oară la începutul lunii aprilie. Pe 7 aprilie, în cadrul evenimentului Cyber Rodeo organizat de Tesla în Texas, Musk a povestit despre viitorul vehicul ”destul de futurist”. Va fi un autoturism dedicat activității de taxi, deci nu-l vei putea cumpăra.
Ieri, cu ocazia anunțării rezultatelor din primul trimestru al anului 2022, CEO-ul Tesla a intrat mai adânc în subiect. Astfel, primele mașini robotaxi vor fi produse în 2024 și nu vor avea volan sau pedale. La baza conducerii autonome va sta software-ul Tesla Full Self-Driving. Acesta se bazează pe datele a peste 100.000 de utilizatori. Însă, peste doi ani, baza de date va fi și mai extinsă.
Însă nu trebuie să așteptăm doi ani ca să vedem prima mașină fără volan și pedale. Aceasta va fi prezentată în 2023, și tot atunci vom primi mai multe detalii despre ea. Dincolo de factorul ”wow” al mașinii, Musk se așteaptă ca profitul Tesla să crească simțitor odată cu lansarea noii afaceri.
Și pentru client va fi o soluție de mobilitate imbatabilă. CEO-ul spune că nicio altă variantă de călătorie plătită, inclusiv transportul în comun, nu va ajunge să coste atât de puțin raportat la distanța parcursă. E clar că vehiculul va fi nou-nouț, și nu derivat dintr-unul aflat deja în gama Tesla. Va fi robust și optimizat pentru costuri minime.
Via insideevs
Constructorul auto chinez Geely marchează un nou moment de referință în dezvoltarea motoarelor cu combustie…
Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…
Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…
În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…
L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…
Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…