În mai 2022 au fost înmatriculate cu peste 24% mai multe autoturisme decât în mai 2021

Inmatriculari 2 ACEA România autoturisme

ACAROM a anunțat astăzi, citând datele DRPCIV, că înmatriculările de autoturisme s-au majorat în mai cu 24,05% până la 10.198 unități.

Conform Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în luna mai au fost înmatriculate 10.198 de autoturisme noi, în creștere cu 24,05% față de aceeași lună a anului trecut.

Cumulat, în primele cinci luni ale acestui an, au intrat în circulație 47.645 de autoturisme noi, valoare corespunzătoare unei creșteri cu 32,92% față de perioada similară din 2021 când erau înmatriculate 35.845 unități.

Liderul pieței a fost și în mai 2022 marca Dacia, cu 12.616 unități, urmată de Hyundai (3.921 unități) și Ford (3.699 unități). În Top 10 se mai află, în ordine, Toyota (3.565 unități), Skoda (3.307 unități), Volkswagen (2.934 unități), Renault (2.788 unități), Peugeot (1.636 unități), Mercedes-Benz (1.590 unități) și Kia (1.090 unități).

În cazul autoturismelor second-hand înmatriculate pentru prima dată în Români, în mai piața a înregistrat un recul de 5,1% până la 29.952 mașini.

Pentru perioada ianuarie – mai 2022, scăderea pieței second-hand este mult mai accentuată. Dacă în primele cinci luni din 2021 erau înmatriculate 167.101 astfel de mașini, în acest an au intrat în circulație doar 135.275, valoare corespunzătoare unei scăderi cu 19,05%.

– România continuă să fie liderul creșterii pieței auto din UE

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top