Încă două etape pentru Sebastian Barbu în ERC

Dupa victoria spectaculoasa, la clasa 2WD, din Raliul Sibiului, etapa a saptea din Campionatul European de Raliuri, Sebastian Barbu si-a propus sa mai participe la inca doua etape din Campionatul European de Raliuri (ERC). Prima etapa din program este Raliul Croatiei (26 – 28 septembrie), iar a doua optiune ar fi Raliul San Remo din Italia.

Sebastian Barbu nu a avut in acest sezon un program complet in Campionatul National de Raliuri Dunlop, pilotul sibian incercand sa gaseasca bugetul pentru o participare in Campionatul European de Raliuri. Dupa victoria spectaculoasa, la clasa 2WD, din Raliul Sibiului, etapa inclusa anul acesta in calendarul european, Sebastian Barbu a pus la punct programul pentru acest final de an.

“Dupa succesul de la Sibiu am reusit sa gasim bugetul necesar pentru Raliul Croatiei si sper sa gasim solutia pentru a lua startul si in Raliul San Remo. Mi-ar fi placut sa merg in Cehia si Croatia, dar timpul pana la Barum Rally a fost prea scurt si astfel au ramas Croatia si Italia in program”, a spus Sebastian Barbu.

La ambele etape din Campionatul European de Raliuri, Sebastian Barbu va lua startul cu modelul Citroen DS3 R3 cu care a castigat la Sibiu, preparat de echipa austriaca Wurmbrand Racing. Raliul Croatiei este programat in perioada 26 – 28 septembrie pe specialele de asfalt din jurul statiunii Porec si are o lungime de aproape 240 kilometri impartiti in 14 probe speciale. Raliul San Remo, una din cursele legendare din lumea sporturilor cu motor, este programat tot pe asfalt in perioada 10 – 12 octombrie.

“Vor fi doua raliuri in premiera pentru mine si sunt sigur ca va fi o experienta fantastica. Etapa din Croatia este una cu traditie in Campionatul European, iar cea din Italia nu mai are nevoie de nicio prezentare. Mi-am dorit foarte mult ca in acest an sa particip la cat mai multe etape internationale si ma bucur ca dupa succesul de la Sibiu am ocazia sa mai particip la inca doua curse din ERC”, a adaugat Sebastian Barbu.

Sebastian Barbu se afla pe podium in clasamentul general din Campionatul National de Raliuri Dunlop, la clasa 2WD, chiar daca nu a participat decat la patru etape din acest sezon. “Nu am stabilit inca programul pentru competitia interna, dar mi-ar placea sa raman pe podium la clasa masinilor cu tractiune pe doua roti la final de sezon. In functie de programul european voi decide la ce etape din Romania voi mai lua startul pana la sfarsitul anului”, a spus Sebastian Barbu, care in competitia interna va concura cu modelul Renault Clio RS.

Radu Guramulta

Leave a Comment

*

Așa arată interiorul noului Mercedes-Benz Clasa C

Mercedes-Benz a publicat primele imagini cu habitaclul viitoarei Clase C electrice, model care urmează să…

10 minute

Cine a inventat roata? Istoria ei începe cu mii de ani în urmă

Roata este, fără îndoială, una dintre cele mai vechi invenții din lume. Necesitatea de a…

23 de ore

Mera Hotels – partenerul de ospitalitate din cadrul supertestului AutoExpert

În realizarea unui proiect editorial complex, atenția publicului se îndreaptă, de cele mai multe ori,…

23 de ore

Ivan Segal, Renault: „Este necesar să avem grijă de clienții noștri fideli.”

L-am intervievat pe Ivan Segal, directorul de vânzări Renault la nivel global. Dincolo de alte…

o zi

Test Mazda3 2.5 eSkyaktiv-G – Mărimea contează!

Unde sunt toți băieții adevărați care râd că motoarele de un litru sunt bune doar…

o săptămână

MGS9, în România de la 35.990 euro!

Mai lung decât un BMW X5, dar cu un preț promoțional de pornire de numai…

o săptămână