Încă o încercare a organizatorilor de a readuce acasă expoziția de la Geneva

Geneva Motor Show - GIMS

Mai întâi anulat cu scandal, apoi mutat în Qatar, salonul auto de la Geneva, una dintre cele mai importante expoziții mondiale, revine în atenție cu o decizie de ultimă oră.

Organizatorii Geneva International Motor Show (GIMS) au anunțat că, în 2024, expoziția va avea din nou loc în Elveția, însă cu un format cu totul nou și costuri reduse la minimum.

În plină pandemie, în februarie 2020, organizatorii GIMS anunțau cu doar câteva zile înainte de debutul unei noi ediții că evenimentul a fost anulat. Asta după ce, în săptămânile anterioare își asigurau partenerii – fie ei expozanți, jurnaliști sau vizitatori – că totul se va desfășura conform planificării anterioare. Desigur, o astfel de anulare, venită în ultima clipă a cauzat probleme financiare majore. Expozanții care investiseră milioane de euro în standuri și logistică, dar și vizitatorii care își rezervaseră bilete de avion și locuri de cazare s-au văzut nevoiți să accepte pierderea pentru că organizatorii GIMS au invocat „forța majoră”.

Până în 2022, nici schimbarea comitetului de organizare și nici promisiunile privind o reluarea activităților „ca înainte” nu i-au convins pe șefii mărcilor auto să revină la Geneva, iar evenimentul a fost amânat de fiecare dată pentru anul următor. Asta până în vara lui 2022 când, surprinzător, organizatorii au anunțat că Geneva International Motor Show se mută la Doha, în Qatar.

„Salonul Auto Internațional de la Geneva va avea loc exclusiv la Doha, Qatar, în 2023. Evenimentul planificat la Geneva în februarie 2023 nu va avea loc”, anunța în august 2022 organizatorul GIMS, fundația Comité permanent du Salon international de l’automobile de Genève.

O nouă surpriză a venit însă acum, în iulie 2023, când responsabilii cu organizarea au revenit asupra deciziei anterioare anunțând că o nouă ediție a GIMS va avea loc la Geneva în primăvara lui 2024.

„Halele din Geneva au fost închiriate și deja plătite”, a declarat Sandro Mesquita, directorul general al Salonului Auto Internațional de la Geneva, pentru Automotive News Europe, menționând că locul de desfășurare va fi cunoscuta „casă” a GIMS – centrul expozițional Palexpo, iar perioada vizată este 26 februarie – 3 martie 2024.

Mesquita a subliniat că plățile au fost deja efectuate pentru a contracara speculațiile conform cărora anunțul este doar o încercare de reluare a evenimentului cu puține șanse de reușită, organizatorul putând să anuleze din nou expoziția fără mari pierderi, dacă este necesar.

Mai mult decât atât, șeful companiei care organizează GIMS, a specificat că noul concept gândit pentru 2024 vizează costuri cât mai reduse pentru expozanți și vizitatori. Asta pentru că, în ultimii ani de desfășurare, costurile deveniseră greu de suportat.

„Oferim expozanților standuri preconfigurate, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să-și construiască propriul stand. Noi numim asta plug-and-play”, a explicat Sandro Mesquita, adăugând și că „expozanții nu trebuie decât să aleagă culoarea standului și să-și aducă brandingul. Desigur, ei sunt la fel de bineveniți cu propriile standuri”.

Pentru că, la fel ca expozanții, și vizitatorii cheltuiau sume impresionante pentru a participa la expoziția auto elvețiană din cauza prețurilor majorate ale spațiilor de cazare din zonă în perioada evenimentului, organizatorul GIMS promite reduceri de costuri și în această zonă.

„Am semnat acorduri-cadru pentru prețuri rezonabile cu 16 hoteluri din toate categoriile. Nu vor exista suprataxe de ultim moment”, a declarat Mesquita.

El a menționat și că se așteaptă ca 10.000 de jurnalişti și 300.000 de vizitatori să participe la evenimentul din 2024 pe parcursul celor șapte zile. Cifre mult mai modeste decât cele ale ultimei ediții din martie 2019, când au participat 600.000 de vizitatori.

Este interesant de menționat că ediția din 2024 a Geneva International Motor Show este susținută de Qatar Tourism, entitate care organizează evenimentul similar de la Doha din acest an, între 5 și 14 octombrie.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

B13 – O noutate la GMOTO

B13 – O noutate la GMOTO. Indiferent de anotimp, merită să ai grijă de curățenia și starea mecanică a motocicletei tale. Vara,

Chery Cars China

Chery ar putea construi o uzină în Turcia

Turcia se află în etapele finale ale discuțiilor privind o investiție Chery, după ce guvernul țării a curtat producătorii auto chinezi pentru

Scroll to Top