Încă o victorie pentru „Duster 4×4 Everyone” la Muscel Adventure Trophy

Echipajul Duster 4×4 Everyone format din Mihai Ursu, pilot, şi Florin Mircea, copilot, ambii, angajaţi ai Renault România, s-a clasat pe locul II, la categoria Standard, în competiţia Muscel Adventure Trophy (5-8 septembrie), etapa a 5-a din Campionatul Naţional de Off-road.

Competiţia a durat trei zile: primele două au constat în probe de navigaţie pe roadbook, iar ultima, într-o probă de trial. După aproximativ 300 de kilometri parcurşi pe unul dintre cele mai dificile trasee din Campionatul Naţional de Off-road, echipajul Duster 4×4 Everyone rămas în concurs s-a clasat pe locul III în categoria sa. 

Prestaţia echipei la proba de trial, pe un traseu de câteva sute de metri, marcat cu benzi şi jaloane, parcurs fără probleme, a fost cea care a făcut diferenţa. Astfel, în faţa unui public entuziast, din care au făcut parte şi colegi din cadrul Renault România, echipajul Duster 4×4 Everyone a terminat etapa a 5-a a campionatului pe locul II. 

În competiţia Muscel Adventure Trophy au fost înscrise două echipaje Duster 4×4 Everyone. Cel de-al doilea echipaj, format din Constantin Bunu şi Andreea Iancu, a fost nevoit să abandoneze din cauza unor probleme tehnice. 

Etapa de la Câmpulung a fost o experiență cu adevărat off-road, cu multă adrenalină, pante foarte abrupte, noroi, stânci, motoare turate și, în final, satisfacția de a termina competiția pe podium. Totodată, am demonstrat că durabilitatea Duster, produsul muncii Renault România,  coroborată cu o coeziune bună pilot/copilot poate aduce rezultate”, a declarat Mihai Ursu.

Este cel de-al doilea an consecutiv când un echipaj Duster 4×4 Everyone se află pe podium la Muscel Adventure Trophy. În 2012, echipajul format din Eugen Tătăroiu, pilot, şi Maria Dumitrache, copilot,  s-a clasat pe locul I, la aceeaşi categorie.

Duster 4×4 Everyone
Mai multe echipaje ale Renault România participă la Campionatul Naţional de Offroad de anul acesta cu vehicule Dacia Duster. Atât piloţii, cât şi copiloţii şi asistenţii tehnici sunt angajaţi ai companiei, pasionaţi de inginerie şi offroad, care s-au reunit în 2010 într-o asociaţie de profil numită Duster 4×4 Everyone. Misiunile Asociaţiei Duster 4×4 Everyone sunt promovarea capacităţilor 4×4 ale vehiculului Dacia Duster, depăşirea provocărilor sau limitelor personale datorită spiritului de echipă, respectarea şi protejarea naturii în timpul oricărei incursiuni cu maşinile în mediul natural, pe trasee offroad.

Adaugati comentariu