Încă un podium pentru BMW în American Le Mans Series

BMW Team RLL a sărbătorit încă o clasare pe podium în American Le Mans Series (ALMS). Echipa a încheiat pe locurile al treilea, respectiv al patrulea în categoria GT a etapei „Mid-Ohio Sports Car Challenge” (SUA).

O ploaie torenţială a oprit cursa cu 13 minute înainte de expirarea timpului de două ore şi 45 de minute, moment în care Dirk Werner (Germania) şi Bill Auberlen (SUA) se aflau pe poziţia a treia, cu modelul BMW M3 GT 55. Coechipierii lor, Dirk Müller (Germania) şi Joey Hand (SUA), şi-au clasat maşina BMW M3 GT 56 pe locul al patrulea pentru a doua etapă la rând. Rezultatul păstrează BMW în fruntea clasamentului constructorilor din categoria GT, BMW Team RLL este lider în topul echipelor, iar Müller şi Hand sunt primii în ierarhia piloţilor.

Echipa a ales ca Müller să ia startul cu M3 GT 56, după ce Hand fusese cel care a obţinut pole position, şi germanul era liderul categorie GT la finalul primului tur. Werner a fost primul în cockpitul BMW M3 GT 55, plecat de pe locul al doilea, dar a fost încetinit de o maşină din clasa LMPC car la intrarea în primul viraj şi a retrogradat pe poziţia a cincea a clasei. 

În turul al doilea, Müller a coborât două locuri în clasament, dar cele două modele BMW oficiale au recuperat rapid şi s-au menţinut pe locurile al treilea, respectiv al cincilea pe măsură ce cursa s-a dezvoltat. Müller a urcat pe locul secund, după care ambii piloţi au efectuat un pit stop, în regim de cursă, în turul 40.

Auberlen l-a înlocuit pe Werner în maşina M3 GT cu numărul 55 şi a reuşit să-l devanseze pe Müller, rămas în cockpitul 56, în timpul intrării la standuri. Din nefericire, cei doi s-au acroşat câteva tururi mai târziu, iar Auberlen a efectuat o piruetă pe circuit. Müller a continuat pe locul al treilea, cu Auberlen în urma lui. 

După începerea unei ploi uşoare, Müller a efectuat un alt pit stop pe steag verde, imediat după expirarea unei ore şi jumătate (turul 64), pentru ca Hand să preia maşina. Cu pneuri Dunlop pregătite în cazul în care ploaia se intensifica, echipa a ales să echipeze modelul BMW M3 GT 56 al lui Hand tot cu cauciucuri slick.

Ploaia a început 22 de minute mai târziu, iar Hand a intrat la boxe pentru pneuri de ploaie în turul 76, operaţiune pe care Auberlen avea să o efectueze în turul următor. Pentru a doua oară în această cursă, steagurile galbene au fost fluturate de comisari chiar înainte de terminarea celei de-a doua ore, ceea ce a încetinit plutonul – Auberlen era al şaselea, iar Hand al optulea. 

Când s-a arătat steagul verde pentru reluarea cursei, Hand a avut un incident cu un model Ferrari, ceea ce a adus a treia neutralizare. Hand a reuşit să continue întrecerea, dar ploaia s-a intensificat, iar condiţiile de pe pistă au devenit înfiorătoare.

Auberlen şi Hand au urcat în clasament pe fondul ieşiri din cursă a altor competitori, astfel că au ajuns pe locurile al treilea, respectiv al patrulea înainte de a patra neutralizare. A urmat steagul roşu care a adus toate maşinile la standuri şi a pus punct cursei. Etapa a şasea din American Le Mans Series va avea loc pe „Road America”, în Elkhart Lake (statul Wisconsin), sâmbătă, 20 august.

Bobby Rahal (șeful echipei): „A fost o zi grea pentru noi. Am avut un prim pit stop nereuşit cu BMW M3 GT 56 şi a trebuit să facem o alegere, în privinţa strategiei, care ar fi funcţionat dacă nu ploua. Locurile al treilea şi al patrulea nu sunt rele până la urmă, dar mereu ne dorim să încheiem pe primele două poziţii”.

Adaugati comentariu