Autoturismele dotate cu sisteme de climatizare, de pe vremea bunicilor, erau considerate autoturisme de lux. Astăzi şi cel mai ieftin autoturism beneficiază de un sistem de climatizare, ca urmare a dezvoltării permanente a industriei auto.
Sistemele de climatizare ale habitaclului, la început, reprezentau o necesitate, ele fiind orientate mai mult către sezonul rece decât către anotimpul cald. Chiar şi pe vremuri, sistemele de climatizare nu erau toate la fel, în speţă, autoturismele de lux fiind dotate cu sisteme de climatizare, asemănătoare întrucâtva cu cele din ziua de azi.
Mai exact, sistemul de forţare a aerului în interiorul habitaclului, precum şi tubulaturile de ghidare a aerului au rămas, ca principiu, la fel. În timp, s-a constatat că sistemul de climatizare a habitaclului reprezintă în fapt un factor de confort, nu numai pentru pasageri, ci şi pentru conducătorul auto, lucru ce a rezultat în urma studiilor efectuate pentru determinarea oboselii şi a stresului exercitate asupra conducătorului auto în timpul conducerii autovehiculului.
Interesant este faptul că mulţi dintre conducătorii auto pot spune din proprie experienţă că atunci când parcurg distanţe foarte mari, efectele oboselii care intervine sunt inevitabile, dar ele pot fi încetinite sau înlăturate atunci când există un confort sporit la postul de conducere. Sistemul audio, reglajele scaunului şi sistemul de climatizare constituie în fapt sisteme de combatere ale efectelor oboselii şi stresului într-o oarecare măsură.
Scaunele
Oricine ştie că poziţia conducătorului auto în scaun influenţează oboseala. Cu cât scaunul se „mulează” mai bine după forma spatelui conducătorului, relaxarea este mai mare. De asemenea, la confortul conducătorului auto mai concură şi sistemul de ventilare al scaunului şi cel de încălzire, astfel încât acesta să nu sufere nici de cald şi nici de frig.
Mulţi ar putea spune că astfel de scaune sunt ceva inutil, însă persoanele care conduc foarte mult, vor afirma că este mult mai bine să ai un autoturism dotat cu un astfel de scaun, decât cu unul clasic în care fie transpiri, fie amorţeşti.
Sistemul de climatizare
Să luăm ca exemplu un sistem de climatizare simplu care constă într-un încălzitor, legat la sistemul de răcire al motorului şi un ventilator ce împinge aerul încălzit în interiorul habitaclului. Putem spune că este cel mai rudimentar sistem.
Este format practic doar din două elemente, întrucât de tubulatură de ghidare a aerului nu poate fi vorba, deoarece există doar două poziţii de ajustare a jetului de aer introdus în habitaclu (câtre picioare sau către parbriz) şi care nici el nu este introdus uniform pe toată lungimea bordului. Nu putem considera acest sistem ca fiind unul prost din punct de vedere al performanţelor dacă ne gândim că era la modă atunci când a fost produs primul Renault 12 sau Dacia 1300 la noi. Putem însă considera acest sistem demodat atăzi.
Chiar şi autoturismele din clasa medie construite în anii ’80 beneficiau de sisteme de climatizare mai bune, care ghidau jetul de aer, prin intermediul tubulaturilor şi ofereau posibilitatea direcţionării acestuia şi către alte zone din habitaclu decât spre podea sau parbriz. Sistemul ce echipa aceste autoturisme încă se mai întâlneşte pe multe din autoturismele noi, în special pe cele ieftine care nu beneficiază de sisteme de climatizare cu aer condiţionat.
Ce presupune de fapt un sistem de climatizare cu aer condiţionat? În primul rând o multitudine de senzori ce monitorizează debitul de aer, temperatura şi gradul lui de umiditate precum şi viteza de pătrundere în habitaclu. Toţi aceşti senzori sunt controlaţi, bineînţeles, de un calculator. În al doilea rând, elementele mecanice ale acestui sistem, compresorul, schimbătorul de căldură pentru lichidul refrigerator, tubulatura necesară orientării aerului, filtrele de particule şi polen, precum şi rezistenţele adiţionale de încălzire şi ventilatoarele suplimentare.
Astfel s-a reuşit îmbunătăţirea în mod simţitor a sistemului de răcire pe timp de vară, motiv pentru care foarte multă lume asociază sistemul de aer condiţionat cu anotimpul cald. Dar tot din sistemul de aer condiţionat, face parte şi încălzirea pe timp de iarnă care se produce, cu ajutorul unui încălzitor conectat la sistemul de răcire a motorului, dar şi cu ajutorul rezistenţelor electrice suplimentare ce produc căldură atunci când motorul este încă rece.
De remarcat faptul că trecerea de la aerul condiţionat „clasic”, care nu introducea aerul în habitaclu decât la o singură temperatură şi până la cel de două zone, nu a fost decât un pas. Astfel că majoritatea modelelor de autoturisme comercializate la ora actuală şi care sunt echipate cu sistem de aer condiţionat, beneficiază de reglarea individuală a temperaturii în cel puţin două zone.
Aerul condiţionat şi cele patru zone
Cum însă de sistemul de aer condiţionat bizonal beneficiau mai mult ocupanţii locurilor din faţă, s-a pus problema sporirii confortului şi pentru cei din spate. Într-un autoturism modern nu se mai pune problema ca pasagerii din spate să moară de cald vara şi de frig iarna, sistemele actuale făcând mult mai suportabilă călătoria cu autoturismul pentru aceştia. Problema care s-a pus, în primă fază, a fost de aducere a întregului habitaclu la aceeaşi temperatură.
Deoarece senzorii de temperatură nu puteau fi montaţi oriunde în habitaclu datorită faptului că temperatura şi viteza aerului cald la ieşirea din tubulatură ar fi mult prea mari, creând astfel probleme ocupanţilor locurilor din faţă (fie mult prea frig, fie mult prea cald), s-a optat pentru realizarea în interiorul habitaclului a unui tunel central, situat între scaunele din faţă, în care să fie montate conductele de aer pentru ocupanţii locurilor din spate.
Iniţial sistemul era tot bizonal, dar prin adăugarea senzorilor necesari, s-a realizat sistemul de aer condiţionat cu trei zone. Acest sistem îmbunătăţeşte atât confortul ocupanţilor locurilor din faţă, prin micşorarea vitezei de curgere a aerului cât şi pe cel al ocupanţilor locurilor din spate prin mărirea temperaturii în această zonă a habitaclului.
Pentru a compensa eventualele pierderi de temperatură sau de viteză a aerului, în tunelul central pot exista ventilatoare şi încălzitoare suplimentare, care să menţină temperatura şi viteza aerului la valorile dorite de pasagerul aflat pe banchetă. Sistemul de aer condiţionat cu trei zone, în concluzie, aduce pe lângă cele două zone deja existente, o a treia zonă pentru ocupanţii locurilor din spate, fără a crea însă posibilitatea reglării individuale.
Ultimul stadiu al dezvoltării sistemelor de aer condiţionat, aflat în prezent în fabricaţie, este cel ce asigură şi reglarea individuală a temperaturii pentru ocupanţii locurilor din spate. Astfel putem vorbi de sistemul de climatizare cu patru zone. Noul sistem are avantajul că în toate cele patru zone se pot obţine temperaturi total diferite.
Acest lucru este posibil ca urmare a direcţionării, încă din fabricaţie, a tubulaturilor de aer în aşa fel încât să nu se permită o întrepătrundere a zonelor deservite Practic, constructorii au trebuit să facă şi pentru ocupanţii din spate ceea ce deja făcuseră pentru cei din faţă. Acest ultim sistem rezolvă majoritatea problemelor legate de realizarea unui climat corespunzător cerinţelor fiecărui pasager, precum şi îmbunătăţirea în mod semnificativ a calităţii aerului din habitaclu, aerul proaspăt fiind prezent în toate zonele acestuia.
Deşi aparent, spaţiul necesar integrării în habitaclu a subansamblurilor sistemului de climatizare cu patru zone pare destul de mare, acesta, de fapt, se bazează pe cel cu două zone, întrucât zonele din spate au fost pur şi simplu adăugate la modulul de comandă deja existent, care realiza diferenţierea zonelor din faţă.
Deşi din punct de vedere electronic lucrurile au fost complicate, numărul senzorilor dublându-se, totuşi rezultatele obţinute sunt mai mult decât satisfăcătoare. Momentan acest sistem nu este disponibil decât pentru maşinile din clasa de lux, însă ca orice sistem ce a apărut iniţial numai pentru această clasă, în curând vor beneficia de el şi autoturismele din clasa mică şi medie.
