Astăzi debutează Auto Shanghai 2021, o expoziție care încântă pasionații prin exponatele sale dar, mai ales, prin titulatura de „prima expoziție auto majoră cu public din perioada pandemiei”.
Expoziția auto de la Shanghai debutează astăzi cu primele două zile dedicate presei. Apoi, între 21 și 23 aprilie, cele 12 hale rezervate evenimentului vor fi dedicate specialiștilor, pentru ca, între 24 și 28 aprilie, publicul larg să poată admira noutățile prezentate de producători auto din întreaga lume.
Potrivit organizatorilor – China Association of Automobile Manufactures și China Council for the Promotion of International Trade – la ediția din acest an, dispusă pe o suprafață totală de 360.000 mp, expun circa 1.000 de companii producătoare de mașini și componente auto.
Așa cum era de așteptat, prima expoziție auto cu public din perioada pandemiei are ca principale teme electromobilitatea, conectivitatea, conducerea autonomă și noile concepte de mobilitate, toate acestea grupate sub sloganul „Embracing Change” („Îmbrățișând schimbarea”).
Cum piața chineză, cea mai mare din lume și prima care și-a revenit după criza cauzată de pandemie, este extrem de importantă în acest moment pentru toți marii producători auto, la Auto Shanghai 2021 sunt prezente toate numele mari din industrie. De altfel, industria auto germană, cu sprijinul VDA, are propriul spațiu de expunere.
Și, dacă tot vorbim de germani, să spunem că la Auto Shanghai 2021 au premiera mondială modele precum Audi A6 e-tron, Audi Q5L, BMW iX, Mercedes-Benz EQB sau Volkswagen ID.6.
De asemenea, printre premierele importante ale evenimentului se numnără Nissan X-Trail, Kia EV6, Cadillac Lyriq sau Buick Verano, precum și concepte care prefigurează automobilele viitorului.
– APIA: Românii cumpără tot mai multe mașini electrificate
– China ține în viață piața auto mondială. Vânzările au crescut în primul trimestru cu 75%
Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…
Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…
BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…
Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…
Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…