Infiniti M35h 3.5 l V6 365 CP

Primul hibrid din istoria Infiniti pare a fi prilejul ideal pentru cei care vor să-și exprime latura ecologistă la volanul unui sedan de 365 CP care atinge suta în 5.5 secunde. Conflict de interese?

  • Interior deosebit
  • lista generoasa de echipamente standard
  • tinuta de drum confortabila si rafinata
  • Portbagaj foarte mic
  • performante ecologice limitate

Haideți să punem un pic lucrurile în perspectivă. Hibrizii din clasele premium au, din punctul meu de vedere, șansele cele mai mari de a deveni opțiuni viabile pe termen lung. Dincolo de eticheta „eco“, aflată la mare căutare în cercurile înalte ale societății, doar în segmentul premium diferența de preț față de un model clasic poate fi trecută ușor cu vederea.

Problema principală legată de hibrizii premium ține de mixtul de ecologie și performanță. Sigur că un hibrid pleacă de la premisa de a limita consumul și emisiile de CO2, dar, în același timp, niciun client premium nu va plăti pentru o mașină care îți va da emoții la depășiri sau se va lupta la semafor cu un Corsa diesel. Așadar, performanțe premium pe fondul unui consum low-cost. Sună complicat…

Infiniti Direct Response Hybrid

Privind schema tehnică ce explică aranjamentul sistemului hibrid în cazul lui M35h nu ai putea spune că Infiniti a revoluționat în vreun fel normele segmentului. Un V6 pe benzină în față ce produce 301 CP, urmat de un ambreiaj, un motor electric, încă un ambreiaj și transmisia automată cu șapte trepte.

Unitatea V6 are ștate vechi în gama Infiniti și Nissan, fiind motorul de bază pentru modele americane ale producătorului de lux. În Europa el a fost înlocuit de o versiune mai avansată de 3.7 litri, de care însă M35h nu avea nevoie în condițiile în care beneficiază de aportul cuplului oferit de motorul electric. Cu 68 CP și 227 NM, unitatea electrică poate ajuta motorul pe benzină la plecare, respectiv în accelerații puternice, sau poate menține viteze ceva mai ridicate de unul singur.

În timpul testului am reușit să parcurg aproape 3 km pur electric la viteza de 60 km/h și, pentru câteva secunde, să rulez cu 100 km/h numai electric. Secretul sistemului hibrid construit de Infiniti este că în loc să își irosească resursele încercând să propulseze singur mașina până la viteze mai mari, preferă să lase motorul pe benzină să facă asta, dupa care intervine odată ce se atinge o viteză constantă și o menține pur electric pentru perioade scurte de timp.

Știu că nu sună de-a dreptul spectaculos, dar trebuie luat în calcul faptul că performanțele electrice ale ansamblului hibrid sunt limitate considerabil de capacitate bateriei (1.4 kW, Nissan Leaf are 24 kW). Inginerii japonezi ar fi putut suplimenta această baterie, dar asta ar fi însemnat renunțarea aproape în totalitate la portbagaj plus o greutate proporțională a mașinii. Chiar și în aceste condiții, M35h este mai greu cu 120 kg față de versiunea diesel, iar asta se simte pe schimbările bruște de direcție. Nu îl vom depuncta la acest capitol deoarece Infiniti nu a insistat pe latura dinamică și bănuiesc că nici clienții lui nu vor avea pretenții exagerate.

Oricum performanțele în linie dreaptă și confortul oferit de suspensie sunt amândouă de top și aici se află prioritățile clienților și mai puțin în a face puntea spate să deseneze semicercuri pe asflat. Capitolul consum are, ca și sistemul de propulsie, două fețe: un șofer eco se poate apropia de un consum de 10 l în oraș și 8 l afară, în timp ce un șofer grăbit poate atinge 13-14 l în oraș și 10-11 l afară. Știu că nu sunt cifre pe care le-am asocia în mod normal cu un automobil eco, dar în categoria premium hibridele joacă după reguli proprii. Infiniti M35h nu va salva pădurile tropicale sau vreo rasă de pinguini în pericol de extincție, el are 367 CP și tot ce trebuie să facă este să egaleze performanțele unui V8 aspirat, cu cifrele de consum ale unui V6. Face asta? Cu siguranță, da!

În interior, latura ecologistă se pierde la vederea cantităților masive de piele și lemn, necesare pentru a crea o atmosferă premium capabilă să-i concureze pe nemți. Cu excepția ergonomiei, ce suferă în lipsa unui modul centralizat de comandă, interiorul lui M35h poate fi comparat oricând cu cei mai buni din segment, iar rezultatele ar putea să surprindă pe mulți.

Pentru a alege M35h în defavoarea rivalilor teutoni trebuie să fii capabil să pui multe preconcepții deoparte și, în același timp, să accepți un grad de compromis. Nu știu câţi vor face asta, dar un lucru știu cu siguranță: dacă vrei un M, alege versiunea hibridă, ea completează de minune personalitatea japonezului.

Date tehnice: Infiniti
M35h
Sasiu si caroserie
Motorizare 35h
Nr. usi/locuri 4/5
Masa proprie/totala [kg] 1830/2330
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4945/1845/1500
Ampatament
Volum portbagaj [l] 350 (350)
Motor si transmisie
Tip motor 35h
Combustibil Hibrid
Cilindree [cmc] 3498
Sistem alimentare injectie directa+electric
Putere max. [kW(CP)/rpm] 269(365)/6800
Cuplu max. [Nm/rpm] 350/5000
Cutie de viteze Automata/7
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 250
0-100 km/h [s] 5.5
Consum urban/extra/mixt 9/5.7/7
Emisii CO2 [g/km] 162

Adaugati comentariu