Mario Lamagna este un entuziast al mărcii, un tip deschis și comunicativ, care nu se ferește să răspundă nici celor mai incomode întrebări. Aveam să aflu asta cu ocazia interviului pe care mi l-a acordat la primele teste internaționale cu Junior Ibrida Q4.
Mario a absolvit Institutul Politehnic din Torino și încă din aprilie 2016 a început să lucreze în cadrul FCA. Printre modelele la dezvoltarea cărora a pus umărul menționăm Fiat 500 X, unde a fost șef junior de proiect și Alfa Romeo Junior, unde a fost șef de proiect. Lucrul exclusiv cu Alfa Romeo a început în 2021, iar din 2025 a devenit manager peste toate produsele din gama mărcii italiene.
Mario Lamagna: Niciodată, o schimbare în ultimul moment nu poate fi un avantaj. Din punct de vedere industrial, planificarea pentru ceea ce va urma durează mult timp. În scenariul industrial, a schimba un motor, sau chiar a prelungi viața unuia sau a scoate din producție unul, vine cu un impact serios asupra furnizorilor și a uzinelor. Deci, în general, nu ne place să avem de-a face cu schimbări bruște, într-un timp scurt.
Dar, evident că clienții merită să se bucure de libertatea de a alege, pentru că trăim într-o lume liberă. Iar încurajarea electricelor nu trebuie să însemne neapărat descurajarea celorlalte tipuri de motoare. Și dacă ne gândim că, în ultimii ani, inflația, prețurile materialelor brute și salariile nu au variat în favoarea consumatorilor, atunci e clar că n-ar fi ușor pentru clienți să suporte taxe în plus și să aibă restricții de a cumpăra doar anumite tipuri de mașini.
ML: Chiar acum sunt discuții în acest sens, deci nu am un răspuns final la această întrebare. Evaluăm ce ne dorim să facem, ce putem să facem și ce are sens din punct de vedere industrial să facem. Situația e clară: avem două noi modele în plan în următoarele luni, și ambele vor veni pe o platformă multi-energie, care ne dă flexibilitatea să alegem un sistem de propulsie hibrid. Sigur, un motor nou nu se proiectează peste noapte, iar motoarele pentru Alfa Romeo sunt un element cheie, deci trebuie să luăm decizia corectă.
ML: Nu ne dorim să fim o marcă dedicată exclusiv SUV-urilor. Dar ne e clar cât succes au anumite segmente ale pieței. Să ne uităm la Junior: dacă vrei să construiești un model nou de volum, ca să impulsionezi marca, și să ai o mașină care să crească atenția asupra mărcii, nu mai faci un MiTo, ci un vehicul mai mare, care să satisfacă nevoile unui număr mai mare de clienți. Așa am ajuns la Junior, un vehicul între hatch și SUV.
Dacă privești tendințele pieței, de exemplu ale segmentului C, în care „juca” Giulietta, realizezi că hatch-urile pierd teren în favoarea SUV-urilor. Deci pentru o marcă care își dorește să reziste, dar să și îndeplinească visuri – spideruri, supercaruri, granturismo – trebuie să își construiască un portofoliu solid. De aceea nu vedem în acest moment loc în gamă pentru Giulietta. Dar pot vedea în locul ei un superb CUV nou, să zicem. Și mai trebuie să avem grijă și de particularitățile regiunilor. În SUA, Junior n-ar fi mașina perfectă, căci americanii și-ar dori ceva mai mare. Dacă lumea ne-ar permite să facem ce vrem, am putea face mult mai multe.
ML: Stellantis e un grup uriaș, dar la Alfa Romeo avem o expertiză legată în special de dinamică și oameni legendari angajați în echipa de ingineri. Avem ambiția de a păstra sportivitatea, spiritul italian și sigur că o să dezvoltăm suspensii, motoare, și nu vom împărtăși cu ceilalți atuurile tipice mărcii.
ML: Sunt din ambele tabere. De exemplu, avem clienți pentru care Junior e prima Alfa, pentru că mulți și-au dorit un SUV Alfa mai mic decât Tonale și n-au avut de unde alege. Sigur, avem și entuziaști Alfa Romeo, pentru că avem un program de posesori de Giulietta și Mito care primesc discounturi serioase la achiziția unui Junior.
ML: Ceea ce am făcut cu 33 Stradale n-a fost un restomod. A fost un model nou-nouț, demn de mileniul trei. Și, în general, nu ne bucură ideea de restomod. Fiecare Alfa trebuie să aibă un suflet nou, un motiv fundamental de a exista, de aceea, evităm să facem copy/paste-uri, dar nu ne ferim să reinterpretăm. Sunt de acord că un restomod este o foarte puternică unealtă de marketing, dar cred că o Alfa nouă trebuie să aibă propriul său suflet.
Am fost în China pentru a doua oară, invitat de compania Chery. O spun franc,…
iCAUR V27 este unul dintre modelele cu care noul brand chinezesc vrea să își facă…
Având unul dintre cele mai impresionante standuri, marca Chery a lansat două modele noi la…
Piața auto din România se pregătește să primească un nou jucător important în segmentul vehiculelor…
Salonul Auto de la Beijing 2026 a fost scena pe care iCAUR și-a prezentat cele…
BYD, cel mai mare producător din lume de autovehicule cu energie nouă, a prezentat o…