Italia: Electrificarea mașinilor va afecta 70.000 de locuri de muncă

Trei sindicate și un patronat din Italia consideră că reorganizarea industriei pentru trecerea la mașini electrice va afecta peste 70.000 de locuri de muncă.
uzina auto Italia - Fiat

Într-o rară declarație comună, trei sindicate italiene – FIM, FIOM și UILM – și un grup patronal – Federmeccanica, notează că mai mulți analiști consideră că sectorul auto din Italia ar putea fi afectat mai greu decât cel din alte țări parte din cauza dimensiunilor mici și medii ale companiilor din țară și a amplorii investițiilor necesare pentru conformarea la planul climatic „Fit-For-55” al Uniunii Europene care prevede eliminarea treptată a motoarelor cu ardere internă până în 2035.

„Acest plan, dacă nu este însoțit de o intervenție guvernamentală, ar putea duce la pierderea a aproximativ 73.000 de locuri de muncă în Italia, dintre care 63.000 în perioada 2025 – 2030”, susțin sindicatele și grupul patronal Federmeccanica într-o extrem de rară declarație comună.

Conform documentului dat publicității, producția de vehicule în Italia a scăzut de la peste 1,8 milioane de unități în 1997 la 700.000 anul trecut, dintre care mai puțin de 500.000 sunt autoturisme.

„Trebuie să revenim la producerea a aproximativ 1,5 milioane de unități pe an”, a declarat Francesca Re David, șefa sindicatului FIOM.

Potrivit datelor Asociației Naționale a Industriei Auto, ANFIA, sectorul are 278.000 de angajați direct și indirect în statul sud-european și reprezintă aproximativ 6% din produsul intern brut al țării.

La începutul acestei săptămâni, ministrul Industriei, Giancarlo Giorgetti, a declarat că va prezenta propuneri de stimulente pentru a sprijini industria auto italiană în săptămânile următoare.

În plus, sindicatele îndeamnă guvernul să încheie un acord final cu Stellantis, cel mai mare producător de automobile din țară, pentru a construi o uzină de baterii în Italia. În acest mod ar putea fi ancorată în țară o capacitate importantă de asamblare a mașinilor electrice ale viitorului.

CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, a declarat anul trecut că grupul va construi una dintre fabricile sale europene de baterii la Tremoli, în centrul Italiei, dar încă nu a fost semnat un acord cu Roma.

– Scenarii dezastruoase ale CLEPA cu privire la efectele electrificării vehiculelor
– România, fruntașă în Europa la numărul angajaților în industria auto

Adaugati comentariu