Jay Leno, poate cel mai cunoscut pasionat auto și colecționar din lume, a adăugat în colecția sa deja vastă de super mașini un Ford GT. Leno se numără astfel printre primii clienți selectați de Ford pentru coupe-ul exclusivist, produs în doar 250 exemplare.

În semn de apreciere pentru lunga sa carieră TV, Ford i-a alocat lui Jay Leno șasiul cu numărul 12, aceeași serie pe care o are și vechiul Ford GT aflat în colecția vedetei americane. Vopsit în negru lucios și ornat cu un set de dungi portocalii, supercarul american a parcurs deja 1.000 km alături de celebrul său proprietar, încântat să dezvăluie fanilor toate secretele noii sale mașini.

Cu o masă la gol redusă de 1.385 kg, noul Ford GT este animat de un V6 EcoBoost bi-turbo de 3,5 litri, creditat cu 585 CP și 745 Nm. Montat central, motorul este mai mic decât vechiul V8 supraalimentat al generației precedente. Singura transmisie oferită este o cutie automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte. Ford GT se laudă și cu o viteză maximă demnă de segmentul rarefiat al supercar-urilor veritabile: 348 km/h.