Test drive Jeep Compass 2.2 CRD 163 CP 4WD

Am întâlnit un Jeep capabil să facă față concurenților europeni sau japonezi și în alte domenii decât terenul accidentat. Desigur, fără a neglija acest aspect.

  • Performante bune in teren dificil
  • spatiu interior generos
  • suspensie echilibrata
  • Calitate modesta a interiorului
  • pret destul de mare de achizitie
  • consuma mai mult decat concurenta directa

Compass, ca și Grand Cherokee, au primit această grilă frontală detașată de robustețea cu care ne-au obișnuit americanii de-a lungul timpului. Schimbarea de imagine a lui Compass a fost realizată prin modificări subtile, farurile și grila radiatorului fiind cele mai notabile. Alte diferențe față de modelul anterior se înregistrează la nivelul barelor spate și față și în proeminența pragurilor laterale. Un detaliu interesant care a fost preluat de la generația anterioară este mânerul portierelor spate, oarecum camuflat prin integrarea sa în zona vitrată.

Întotdeauna m-am așteptat ca un Jeep să aibă habitaclul format în mare parte din plastic dur. Așadar, așteptările erau mici în privința interiorului. Nu pot spune că am fost dat pe spate, dar noul volan are un rol bine definit în atmosfera creată în jurul șoferului. 

Faptul că are o multitudine de comenzi, de la cele audio la cruise control, și este îmbrăcat într-o piele plăcută la atingere schimbă experiența șofatului. Iar cu cât petreci mai mult timp la bordul său, începi să observi că plasticul nu este atât de dur precum te așteptai și îmbinările sunt la fel de bune ca cele ale japonezilor. Până și consola de bord simplă este salvată de interfața cu touch screen a sistemului audio.

Confort peste medie

Înainte de toate, Compass este confortabil. Scaunele încăpătoare ce oferă un suport lateral decent sunt primele responsabile pentru acest lucru. Nimeni nu se poate plânge de spațiul de care dispune bancheta, aceasta putând acomoda fără probleme trei adulți, de talie normală.

Insonorizarea este bună și singurul minus la acest capitol este legat de zgomotele produse de vânt la viteze mari. Masivitatea caroserirei și coeficientul aerodinaic modest sunt cele responsabile pentru disconfortul fonic apărut la un regim de rulare specific autostrăzilor.

Dacă sunteți un client care apreciază fidelitatea sunetelor atunci vă recomand sistemul audio cu nouă difuzoare Boston Acoustics. Indiferent dacă vă place să ascultați muzica la un volum ridicat sau să vă bucurați în ”liniște” de calitate, dispunerea inteligentă a difuzoarelor asigură o ambianță sonoră de apreciat.

Până și motorul poate fi catalogat drept silențios. Singura ”argumentație” venită din partea motorului apare atunci când accelerația este la podea, în regim normal de exploate fiind destul de ”tăcut”.

Freedom Drive I

Caracteristica de bază a oricărui Jeep este tracțiunea integrală. Compass se mândrește cu sistemul de tracțiune integrală permanent Freedom Drive I. Acesta este dotat cu un cuplaj controlat electromagnetic care monitorizează constant nivelul de aderență disponibil și transferă cuplul acelei punți care îl poate transmite la sol. Am făcut o scurtă incursiune în teren accidentat pentru a urmări îndeaproape modul de operare al acestui sistem și am fost plăcut impresionat. Pneurile cu profil de vară nu au ajutat prea mult perfomanțele, dar au fost potrivite pentru a observa cum acest Freedom Drive I transmite puterea în timp real în funcție de necesități.

Surpriza cea mai mare a fost comportamentul rutier al noului Compass. Deși suspensia filtrează excelent denivelările, s-a dovedit a fi foarte versatilă atunci când am abordat un traseu virajat. Se poate rula într-un ritm decent, fără apariția ruliului sau a unei subvirări pronunțate (chiar și pe asfalt ud). Acest ultim efect nedorit al masei totale este contracarat de tracțiunea integrală. Motorul nu are un puseu de putere, livrarea cuplului fiind liniară, iar răspunsul acestuia la solicitările șoferului devine prompt după ce turometrul trece de 1.500 rpm.

La sfârșitul testului am ajuns la concluzia că Jeep Compass este o alternativă viabilă, singurul dezavantaj real pe care l-am găsit fiind consumul de combustibil. În medie este cu aproximativ 2l/100 km mai mare decât la un Nissan Qashqai, spre exemplu.

Date tehnice: Jeep
Compass
Sasiu si caroserie
Motorizare 2.2 CRD
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1605/
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4448/1812/1630
Ampatament 2143
Volum portbagaj [l] 460 (725)
Motor si transmisie
Tip motor 2.2 CRD
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 2143
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 120(163)/3600
Cuplu max. [Nm/rpm] 320/1400
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 201
0-100 km/h [s] 10.6
Consum urban/extra/mixt 7.9/5.9/6.6
Emisii CO2 [g/km] 172

Adaugati comentariu