Jeep Grand Wagoneer revine ca model de top al mărcii Jeep

jeep Grand Wagoneer Concept

Un nume de legendă se întoarce. Jeep Grand Wagoneer revine în gama Jeep din 2021 ca SUV de lux concurent cu Mercedes GLS și BMW X7. Nu se știe însă dacă va fi oferit și în Europa.

Regretatul șef al FCA, Sergio Marchione, avea în plan încă din 2018 un SUV mai mare decât Grand Cherokee. Ideea lui se materializează acum cu un concept foarte apropiat de al mașinii de serie care va debuta pe piața americană în 2021.

Grand Wagoneer este un nume de legendă pentru marca Jeep, primul model Wagoneer fiind lansat în 1962. Cu aproape 10 ani înaintea lui Range Rover, Jeep  Wagoneer era un off-roader de top cu motor V8 și echipare luxoasă.

Noua generație a fost prezentată online la Detroit și preia formele generației dispărute în 1993. Din 1962 până în 1984 a fost vândut sub numele Wagoneer, în 1984 numele a fost schimbat în Grand Wagoneer păstrându-se până în 1991 când sub acest nume a fost oferită o versiune a lui Grand Cherokee până în 1993.

jeep Grand Wagoneer Concept

Jeep a mai avut o încercare de a reveni în segmentul de lux cu Commander în 2005 dar în cele din urmă a fost un eșec producția fiind oprită în 2010.

Cu noul concept Grand Wagoneer, Jeep are ambiții mult mai mari și îl poziționează ca extensia premium a mărcii Jeep care definește ideea de American Premium.

Jeep nu a dat încă prea multe informații privind detaliile tehnice. A fost anunțată doar o motorizare Plug-In Hybrid și un sistem 4×4 sofisticat. De asemenea nu s-au dat nici date despre gabarit.

Putem specula totuși că Jeep Grand Wagoneer va avea la bază platforma pick-up-ului RAM 1500 dar cu suspensie independentă și pneumatică. Iar în privința dimensiunilor va avea în jur de 5,20 metri similar lui Cadillac Escalade și Mercedes GLS.

Pe lângă motorul Plug-In Hybrid care va echipa probabil versiunea de top ne așteptăm și la un eventual 6 cilindri în linie de 3 litri la care grupul FCA lucrează de ceva vreme și care va fi utilizat și de Alfa Romeo și Maserati.

În schimb, Jeep dă mai multe detalii despre interior care va fi plin de dsiplay-uri. Astfel, planșa de bord va îngloba nu mai puțin de patru ecrane: unul de 12,3 inci pentru indicatoarele de bord, unul de 12,1 inci pentru sistemul multimedia, încă unul dedesubt de 10,25 inci pentru controlul climatizării și al scdaunelor ca la unele modele Audi și land Rover și un al patrulea display tot de 10,25 inci pentru pasagerul față ca la Porsche Taycan.

Apoi, pasagerii din rândul al doilea vor avea un display de 10,1 inci montat în consola centrală și câte un display tot de 10,1 inci montat în spătarele scaunelor față.

plansa de bord jeep Grand Wagoneer Concept

Sistemul multimedia va fi UConnect 5, care are o viteză de 5 ori mai mare decât a vechii generații și are bază sistemul de operare Android.
Grand Wagoneer va avea un sistem audio de la firma McIntosh cu 23 difuzoare și 24 de canale.

Designul lui Wagoneer este clasic american cu un spate drept pentru a oferi loc suficient pe al treilea rând de scaune iar în față grila cu șapte fante este mai îngustă și mai lată decât la alte modele Jeep, un element cromat legând între ele farurile și grila. Ușile spate, masive, vor oferi un acces facil pe al doilea și al treilea rând de scaune.

Nu este încă decis dacă Wagoneer va veni și în Europa, unde nici Mercedes GLS sau BMW X7 nu înregistrează vânzări prea mari.

Adaugati comentariu