Jurgen Meisch, Gothaer: Nu este încă momentul să intrăm pe segmentul RCA

Intrată pe piaţa românească la sfârşitul anului 2012, prin preluarea societăţii Platinum Asigurări Reasigurări, compania germană Gothaer nu consideră că, în această perioadă, intrarea pe segmentul RCA este oportună pentru propriul business

“Piaţa românească este una tipică pentru o piaţă
emergentă. O dată declanşat, într-un prim val, războiul preţurilor, nu mai avea
sens să intrăm pe acest segment. Evoluţiile pe care le-am anticipat se confirmă
şI acum le aşteptăm pe cele ulterioare”, a declarat Jurgen Meisch, CFO Grup
Gothaer, cu ocazia aniversării de către subsidiara din România a unui an de
activitate.

 În 2013, Gothaer Asigurări Reasigurări a înregistrat
o creştere de peste 75% a primelor
brute subscrise (de la 8,5 milioane euro la 14,8 milioane euro), un număr dublu de clienţi (de la
aproximativ 25.000 la peste 52.000) şi o creştere de 140% a numărului de poliţe din portofoliu, la 98.000.

Cea mai importantă linie de business din portofoliul
Gothaer Asigurări Reasigurări a fost cea de Property & Engineering, cu o
cotă de 42%. CASCO, a doua linie de business, a reprezentat 30% din portofoliu.
“Pe piaţa poliţelor auto facultative am crescut bine anul trecut şi am lansat
deja două produse pentru segmentul de retail”, a punctat Anca Băbăneaţă, CEO
Gothaer Asigurări Reasigurări.

Potrivit directorului general, segmentul corporate
domină această linie de business, cu o pondere de 72% şi prime brute subscrie
de 48 de milioane de lei. Segmentul retail are o pondere de 28%, iar valoarea
primelor brute subscrise a depăşit 18 milioane de lei.

Aproximativ 80% din dosarele de daune CASCO sunt
achitate în 10 zile de la depunerea ultimului document. Restul de 20% sunt
achitate într-un interval uşor mai lung, pentru că necesită investigaţii
suplimentare”, a explicat directorul general al Gothaer Asigurări Reasigurări,
Anca Băbăneaţă.

Principalele obiective ale Gothaer Asigurări
Reasigurări pentru 2014 sunt continuarea creşterii, fiind aşteptate rezultate
pozitive în următorii trei ani, precum şi lansarea de produse competitive
pentru piaţa de retail şi pentru IMM-uri.

Adaugati comentariu