Cel mai celebru drifter din lume, Ken Block, vinde una dintre mașinile sale. Îl ajuți să scape de pick-upul Ford F-150 Hoonitruck fabricat în 1977?

N-o să-l găsești pe OLX. Nici pe Autovit. Și nici măcar în târgul din Vitan. Dar, dacă îl vrei cu adevărat, nu îl vei rata, chiar dacă prețul de vânzare este de 1,1 milioane de dolari. Faci tu cumva și produci banii ăștia, pentru că mașina asta este o investiție în viitor.

Este genul de mașină a cărei valoare poate crește în timp, datorită mai multor factori. În primul rând, pentru că este vedeta mai multor clipuri de-ale lui Ken Block și are peste 75 de milioane de vizualizări pe youtube. Apoi, datorită modificărilor complexe la care a fost supusă. La origine a fost un Ford F-150 din 1977, care a trecut prin câteva operații majore. De fapt, n-a mai rămas decât desenul caroseriei din modelul inițial.

Ken Block vinde pick-upul F-150 autoexpert.ro

Jantele din aluminiu forjat, anvelopele Toyo destinate driftului, garda la sol coborâtă și eleronul de deasupra oblonului îi schimbă total aspectul. Rollbar-urile și scaunele scoică Recaro definitivează opera de artă.

Ken Block vinde 914 CP

Dar cea mai spectaculoasă schimbare se află sub capotă. Acolo a fost instalat un motor EcoBoost V6, de 3,5 litri, transplantat de pe un Fort GT Le Mans. Special pentru el a fost proiectată admisia care iese prin capotă. Aceasta este cea mai mare piesă auto printată 3D din lume.

Motorul dezvoltă 914 CP și 952 Nm, care sunt transmiși tuturor celor 4 roți printr-o cutie de viteze cu 6 trepte Sadev. În acest preț, mai primești încă un motor identic de rezervă, precum și alte piese.

➡ Iată cel mai puternic SUV din lume! 💡

Acum… Dacă gândești rațional, e clar că nu-ți cumperi o astfel de mașină. E veche, a fost ”hărtănită”, e plină de modificări și nu are propulsie electrificată. Oricum, înainte de a lua decizia, ar trebui întrebat proprietarul cât consumă la 130 km/h, pe autostradă.

via carbuzz