Cel mai bine vândut model Kia, cu peste 7 milioane de unități comercializate, a fost retușat. Sportage facelift model 2025 vine cu design, tehnologie și confort revizuite.
Ca și până acum, Sportage este disponibil în versiuni mild-hybrid (MHEV), hybrid (HEV) și plug-in hybrid (PHEV).
Sportage facelift a primit bare noi de protecție, blocuri optice noi, full-LED, de tip „star map” și grilă „tiger nose” retușată. Noul design al jantelor este disponibil în versiuni de 17 inchi, 18 inchi și 19 inchi. Există versiuni exclusive de 18 inchi și 19 inchi pentru GT-Line.
La interior sunt evidente designul nou cu două spițe al volanului, în timp ce planșa de bord actualizată și gurile de ventilație ascunse creează un aspect elegant și minimalist. Tapițeria scaunelor este nouă, iar versiunea GT-Line oferă un interior în alb și negru, din piele artificială și piele întoarsă. Împreună cu Dinamica®, Kia integrează un material produs pe bază de apă, eco-friendly, în interiorul lui Sportage facelift. La GT-Line, materialul premium din microfibră nețesută este prezent în inserțiile ușilor și ale scaunelor (standard).
Elementul central al interiorului este sistemul Connected Car Navigation Cockpit (CCnC), cu două ecrane panoramice curbate, de 12,3 inchi, și cu un nou afișaj head-up display de 10 inchi. Actualizările oferite prin satelit (OTA) și aplicația Kia Connect permit accesarea anumitor funcții și servicii, verificarea stării de blocare a automobilului, planificarea traseului și multe altele. Platforma „Feature-on-Demand” (FOD) a modelului Sportage permite șoferilor să adauge jocuri, aplicația YouTube, alte servicii de streaming video prin intermediul WebOS, precum și noi teme de afișare pentru sistemul infotainment.
Există și hotspot Wi-Fi, care conectează până la cinci dispozitive la internet prin rețeaua 4G LTE. Cheia digitală 2.0 disponibilă oferă posibilitatea de a accesa automobilul folosind dispozitive inteligente fără a fi necesară deținerea cheii fizice, fiind posibilă și partajarea cheii digitale cu familia și prietenii. În plus, automobilul dispune de un sistem audio premium Harman Kardon.
Ecranul tactil multi-modal dedicat controlului audio și climatizării este situat sub ecranul multimedia. Comutarea între funcții este acum mai naturală și intuitivă, pentru schimbarea setării temperaturii preferate sau reglarea volumului.
Sportage facelift oferă o gamă de propulsoare complet electrificată. Există în gamă sisteme MHEV, HEV și PHEV, cuplate la o transmisie de generație nouă.
Noul Sportage va fi produs la fabrica companiei din Zilina, Slovacia, iar modelele sunt așteptate să ajungă în showroom-urile Kia în al treilea trimestru al anului 2025. Prețurile vor fi anunțate mai aproape de data lansării pe piețele europene respective.
După un an bogat în lansări și în evenimente, după ce ne-am bucurat in septembrie,…
Extinderea rapidă la nivel global a BYD, combinată cu contextul politic dificil şi înăsprirea reglementărilor…
Marca românească Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat 48.517 mașini în luna noiembrie,…
Sindicatele Automobile Dacia și administrația au ajuns la un numitor comun în negocierile cu privire…
Un Renault electric care să consume 7,8 kWh/100 km, la o viteză medie de 102…
Imaginează-ți că achiziția unei ambarcațiuni ar fi la fel de simplă și predictibilă precum cumpărarea…