Koenigsegg Gemera: imagini noi cu GT-ul de 1.724 CP

Koenigsegg Gemera

Koenigsegg, constructorul suedez specializat în supercaruri a publicat un set nou de imagini cu cel mai nou model din gama sa: Gemera.

Koenigsegg Gemera este primul modelul cu patru locuri produs de de constructorul suedez specializat în hypercaruri. Cel mai nou model Koenigsegg a fost protagnistul unei sesiuni foto organizate pe circuitul de teste al companiei.

Puternicul GT suedez va fi produs în doar 300 de exemplare. Gemera folosește un sistem de propulsie complex, detaliat de colegii noștrii de la FloteAuto.ro într-un articol dedicat.

Supercarul folosește un motor pe benzină de 2.0 litri cu trei cilindri ce poate funcționa și cu metanol sau etanol și nu mai puțin de trei motoare electrice. Două dintre ele sunt amplasate pe puntea spate, iar al treilea ampasat direct pe arborele cardanic. Motoarele electrice sunt alimentate de o baterie de 16.6 kWh. Gemera poate parcurge până la 50 km în mod full-electric.

Doar motorul pe benzină cu trei cilindri oferă 600 CP, iar cele două motoare electrice de pe puntea spate mai contribuie fiecare cu 500 CP. Al treilea motor electric dezvoltă 400 CP. Puterea totală a complexului sistem de propulsie folosit de Koenigsegg Gemera depășește 1.700 CP!

GT-ul Koenigsegg Gemera poate accelera de la 0 la 100 km/oră în doar 1.9 secunde, iar viteza maximă ce poate fi atinsă este de peste 400 km/oră.

Adaugati comentariu