La fabrica din Blaj, Bosch transformă forţa de muncă într-o … forţă

Fabrica Bosch din Blaj este o parte dintre cele aproximativ 460 de filiale şi companii regionale pe care gigantul tehnologic le deţine în peste 60 de ţări. Este o componentă crucială pentru dezvoltarea oraşului aflat în inima Transilvaniei şi un element semnificativ al economiei româneşti.
Bosch

Înfiinţarea fabricii Bosch Blaj în 2007, prima din România, a fost dictată fără doar şi poate, de strategia managementului de la vârful companiei, însă momentul ales a transformat-o într-un real simbol. Piatra sa de temelie a fost aşezată la 140 de ani de la crearea Bosch, subliniind angajamentul Grupului nu numai pentru dezvoltarea afacerilor sale în România, ci şi pentru oamenii care urmau să lucreze acolo. Bosch Blaj s-a dezvoltat rapid, iar această evoluție s-a remarcat încă din anul 2012, odată cu creşterea numărului de unități de producţie, când şi-a extins aria de expertiză către industria auto. Bosch produce la Blaj o serie de componente auto, precum senzori de viteză a roţilor, senzori de turaţie a arborelui cotit, senzori şi componente electronice pentru grupul motopropulsor.

Tot la Blaj, Bosch implementează soluţii de industrie 4.0, cum ar fi sistemele de monitorizare a producţiei şi soluţiile inteligente pentru sudura cu laser. Drept recunoaştere a calităţii produselor sale, fabrica din Blaj va deveni, începând cu anul 2020, unitatea de producţie coordonatoare a Bosch pentru senzorii de detonaţie, la nivel global. De asemenea, ea este una dintre cele trei fabrici Bosch din Europa unde sunt produşi senzori NOx, senzori care reprezintă o parte din inovaţia revoluţionară a companiei în tehnologia diesel.

Extinderea continuă a activităţii de producţie de la Blaj a fost dublată de creşterea numărului de hale şi de laboratoare de testare. Totodată, a fost construită o nouă clădire de birouri, o nouă cantină pentru angajaţi, iar depozitul a fost relocat într-un nou centru logistic, cu o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi.

Bosch are aproape 8.000 de angajaţi în România. Mare parte, la Blaj

Indiscutabil, dezvoltarea fabricii din Blaj a avut loc concomitent cu cea a forţei de muncă. „La Blaj, numărul de salariaţi a crescut anual cu până la 30%. Bosch are în total, în România, aproximativ 8.000 de angajaţi, o mare parte dintre ei fiind aici”, precizează directorul comercial al fabricii, Alexander Firsching.

„La Blaj am crescut destul de repede în anii trecuţi, iar acest lucru a însemnat şi nevoia de a angaja un număr mare de tehnicieni”, completează directorul tehnic Dick Arnold. „Cum standardele producţiei noastre sunt ridicate, derulăm un program de instruire de bază, concentrându-ne pe dezvoltarea competenţelor tehnice ale angajaţilor atât pentru operaţiuni manuale, cum ar fi cea de asamblare, cât şi pentru operaţiuni tehnologice, precum cele pneumatice, hidraulice sau electrice”.

Acesta menţionează că Şcoala Duală, programul de învăţământ profesional derulat în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din Blaj, este un pilon important în instruirea viitorilor tehnicieni pentru îndeplinirea  cerinţelor profesionale. „La Şcoala Duală derulăm două tipuri de instruire. Una este de tip teoretic, în cadrul liceului, iar a doua, o instruire practică, tehnologică, pe care o facem aici, în laboratoarele din Bosch Blaj”, mai spune Dick Arnold.

Trei noi grupe de elevi de clasa a IX-a au început, toamna trecută, cursurile în regim de şcoală duală pentru specializările de sculer matriţer, mecanic în industrie şi utilaje de prelucrări mecanice, dar şi electrician constructor şi instalaţii în industrie. Fabrica oferă elevilor înscrişi în programul „Şcoala Duală” multiple beneficii, cum ar fi acces la servicii medicale, masa de prânz asigurată, transport gratuit, echipament de lucru, rechizite, prioritate la angajare şi posibilitatea de a-şi continua studiile în cazul în care doresc să obţină diploma de bacalaureat. Totodată, elevii beneficiază de o bursă dublă care presupune, alături de contribuţia statului, şi contribuţia companiei.

bosch
Alexander Firsching (primul din stânga) şi Dick Arnold (primul din dreapta), în atelierul mecanic din incinta fabricii, dotat cu echipamente de ultimă oră pentru elevii participanţi la programul „Şcoala Duală Bosch Blaj”

 

În ceea ce prveşte managementul fabricii din Blaj, acesta este format în majoritate din specialişti străini, însă programele de instruire ţintesc şi către înalta specializare a angajaţilor români. „Inginerii noştri sunt români şi le creştem continuu nivelul de competenţă la cote cât mai ridicate. Totodată, avem şi programe pentru conducerea proceselor de producţie, unde îi instruim pentru a coordona grupurile de tehnicieni”, subliniază directorul comercial Alexander Firsching.

 

Citiţi contnuarea pe www.autoxpertindustry.ro

 

Adaugati comentariu