La plimbare cu Isuzu Citibus

Isuzu Anadolu Automobil Rom, importator oficial Isuzu în România, a organizat un eveniment ce l-a avut drept actor principal pe cel mai nou membru al gamei de autobuze Isuzu: Citibus. După un periplu urban, în cursul căruia am avut ocazia să luăm contact cu inovațiile propuse de noul model din gama de autobuze urbane compacte, vă prezentăm „armele” cu care atacă piața din România.

Isuzu Citibus a fost conceput după principiul formei care urmează funcţia. Prin urmare, inginerii Isuzu au reuşit să implementeze trei uşi pentru un acces facil în salonul de pasageri. În interior se pot remarca scaunele cu tapiţerii confortabile şi materiale rezistente la uzură. Pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii Citibus este prevăzut standard cu rampă specială, pe la uşa din mijloc. Tot pentru a face călătoria mai plăcută, Citibus este prevăzut opţional cu un monitor LCD în partea din faţă, lângă afişajul cu LEDuri.

Sonorizarea este asigurată de mai multe boxe, astfel încât să se asigure o ambianţă plăcută. Pentru zilele toride de vară, Citibus este prevăzut cu o performanta instalaţie de aer condiţionat, pe plafon. Totodată, pentru o ventilare mai eficientă a salonului, pe laterale sunt instalate patru geamuri cu deschidere prin
culisare.

Pentru şofer, este foarte important confortul. În fond şi la urma urmei este locul său de muncă, locul unde îşi petrece majoritatea timpului de serviciu. Pentru el a fost montat un scaun cu amortizare pneumatică, cei va oferi tot confortul necesar în timpul programului. Volanul reglabil atât în adâncime cât şi în inclinaţie îl va ajuta săşi regleze o poziţie ideală de conducere. Ergonomia postului de conducere a fost foarte atent studiată.

De la volan, şoferul poate activa toate comenzile fără săşi modifice poziţia. Pentru depozitarea obiectelor personale, deasupra şoferului este instalat un compartiment care se poate încuia. Motorizarea este asigurată de un propulsor de 5,2 litri şi peste 200 CP, care oferă deopotrivă performanţe şi consum redus de carburant. În plus, mulţumită cutiei de viteze automate, opririle şi plecările dese nu vor constitui o problemă. Se ştie doar că un şofer obosit va face mai multe greşeli.

Un aspect deosebit de important este legat satisfacţia proprietarului unui asemenea vehicul. Isuzu Citibus este eficient nu doar prin costul de achiziţie ci şi prin cel de exploatare şi întreţinere ale autobuzului. Consumul redus de carburant şi intervalele de revizii sunt tot atâtea motive în favoarea lui Citibus. Noul produs marca Isuzu se dovedeste a fi o investiţie excelentă pentru orice transportator urban. Ca un argument suplimentar, dacă mai era cazul, noul Citibus contribuie la diminuarea poluării din oraşe mulţumită motorului său ecologic dotat cu filtru de particule ce se încadrează în normele de poluare Euro 5 EEV.

Adaugati comentariu