Test drive Dacia Duster

Duster i-a surprins până și pe cei cârcotași cu aptitudinile în teren accidentat, dovedind reale capacități de trecere chiar și în condiții extreme. Greutatea redusă contribuie la performanțe decente pe asfalt.

  • Performante off-road foarte bune
  • Pret foarte avantajos
  • Interior auster
  • Motoarele pe benzina consuma mult

Deja este tradițional pentru Renault să-și lanseze modelele 4×4 în Maroc. După Scenic RX4 și Koleos, i-a venit rîndul lui Duster să-și încerce forțele cu deșertul pietros de la poalele munților Atlas. Dacă RX4 a apărut înaintea vremurilor și de aceea a murit neînțeles, iar Koleos a sosit prea târziu pentru a face o carieră spectaculoasă într-un segment deja supraaglomerat, se pare că soarta lui Duster va fi cu totul alta, având în vedere interesul uriaș stârnit în jurul acestui model.

Așadar, iată-ne din nou la Marakesh, într-un tărâm portocaliu, aceasta fiind culoarea prezentă cât vezi cu ochii, de la praf şi pietre până la gardurile și casele făcute din același lut. În acest muzeu viu al automobilului, orice mașină mai nouă de zece ani este o raritate, iar singura regulă de circulație pare să fie „nicio regulă“, mai ales pentru scuteriști sau pietoni. Dar sunt simpatici în trafic, aici întâlnind aceleași semnale de avertisment cu faza lungă, legate de prezența poliției.

Pentru cele două zile de test, Dacia ne-a pus la dispoziție numai variante cu benzină și cu motorul diesel de 85 CP. De la prima vedere, ne-am convins că Duster nu are nimic ostentativ. Liniile fără excese nu te fac să întorci capul, dar nici nu te deranjează. Poate doar stopurile proeminente să fie considerate un artificiu de stil, care te contrariază mai ales dacă mergi mult în spatele unui Duster. Nu pot să mă abțin să nu amintesc iarăși dimensiunile uriașe ale capacului de la rezervor, unice, cred, în lumea auto. Una peste alta, pare mai mare în realitate decât este pe hârtie, unde nu depășește proporțiile unui Logan. Nici măcar înălțimea nu este cu mult mai mare. Și totuși este un SUV… cât se poate de SUV, cu gardă la sol și unghiuri de trecere comparabile cu cele ale unor modele 4×4 veritabile.
Interior de Logan+

Urcat la bord, senzația este de a fi într-un Logan de lux, senzația de minimalism fiind la fel de prezentă. Un plus evident este materialul – imitație de lemn de pe consola centrală, volan și panourile de uși, iar elementele din piele contribuie la imagine (la variantele care le conțin). Aceleași scaune modeste, fără susținere laterală, te asigură că nu ești într-o mașină sport. Din punct de vedere al ergonomiei, trebuie amintit volanul reglabil doar pe înălțime. Firesc, toate comenzile sunt ca la Logan, așa că n-ar trebui să mire pe nimeni locul butonului pentru blocarea geamurilor din spate, foarte jos, lîngă brichetă, sau comenzile acestor geamuri montate între scaune. Nu de neglijat este repartiția spațiilor de depozitare. Pe ușile din față sunt buzunare în care intră o sticlă de jumătate de litru, am găsit un loc în care să-mi pun telefonul, iar pasagerii din spate au între scaunele din față un loc pentru o sticlă. Lipsesc, în schimb, buzunarele de pe ușile din spate.

Este de la sine înțeles că toți pasagerii au la dispoziție spații generoase pentru cap și picioare. Singurul motiv pentru care nu ai vrea să stai în spate este pericolul murdăririi pantalonilor. Din motive de design, pragurile se lățesc în partea din spate, fiind aproape imposibil să nu le atingi la urcare / coborâre. Tot în spate, tetiera centrală este dificil de acționat.

Duster este suficient de versatil, având un sistem simplu pentru rabatarea banchetei din spate, iar spătarul scaunului din față – dreapta poate fi înclinat către parbriz, astfel încât să existe posibilitatea transportării unor obiecte lungi. În portbagaj, spațiul de până la nivelul geamurilor laterale poate fi acoperit cu o cortină ușor de utilizat. Ca și la Logan, ușa portbagajului nu este căptușită pe interior, prima impresie fiind că vom auzi pe drum tot felul de zgomote (realitatea ne-a dovedit că nu este deloc așa). Hayonul are doar în mijloc un element din plastic, care include a treia lampă stop și mânerul generos pentru închidere (este chiar eficient, mecanismul ușii permițând închiderea fără efort). Interesant este accesul ușor la becurile din stopuri, totul stând în sarcina unor banale piulițe fluture fixate în interior.

Deschizând capota la motor, am avut surpriza absenței clasicului băț pentru fixare, aceasta fiind susținută de un amortizor (cred că ar trebui premiat cel care l-a gândit, având în vedere faptul că, în general, sunt utilizate două). Un plus pentru accesul simplu la faruri. Surprinde, însă, persistența utilizării unui sistem arhaic de reglare a farurilor, care, după cum funcționează, amintește de cel montat pe Dacia 1310.
Surpriza 4×2

După atâtea cârcoteli statice, am plecat la drum. Trebuie să recunosc faptul că am condus singur, cu un minim de bagaje, așa că, firesc, am fost mai dinamic decât colegii care au mers câte doi. Oricum, cele câteva sute de kilometri mi-au confirmat așteptările. După valul de critici înregistrat la prezentare, referitor la submotorizarea lui Duster, am avut curiozitatea să analizez puterile clasice, comparativ cu modelele concurente, iar cifrele seci arătau aproximativ la fel. Ca urmare, Duster chiar nu are nevoie de motoare mai mari, având în vedere publicul către care se îndreaptă. Pentru o utilizare normală, nu avem ce să-i reproșăm, din punct de vedere al mersului pe asfalt.

Sigur, nu poți doborî recorduri de accelerație sau viteză, dar poți rula absolut decent cu viteze de 110-130 km/h. Un plus față de Logan, este nivelul mai redus al zgomotului la rulare. Ca unul care conduc zilnic un SUV, pot să vă confirm faptul că suspensia spate, chiar dacă este preluată de la MCV (în varianta 4×2), își face treaba eficient în curbe, la un nivel cel puțin comparabil cu vechile generații Hyundai Tucson sau Kia Sportage.

Din punct de vedere al vieții la bord, mi-aș dori să am o cotieră centrală (chiar și opțional), să pot regla aerul rece astfel încât să nu-mi înghețe picioarele și, în același timp, să nu mor de cald, să pornească automat ștergătoarele la acționarea stropitorului de parbriz, să existe niște ștergătoare mai lungi (este de neînțeles scurtimea acestora, cu efect asupra reducerii suprafeței vitrate pe timp de ploaie, mai ales că există spațiu suficient).

Revelația vine în momentul părăsirii asfaltului, de unde Duster intră pe terenul lui preferat. Suspensia înghite fără probleme denivelările unui macadam brutal, cu pietre ascuțite și cu șleauri inevitabile, fără a produce vreun disconfort. Aici este locul lui! Sigur, acum se vând variantele scumpe, de fițe, dar eu cred în momentul în care fiecare cioban sau șantierist va avea câte un Duster sub bocanc.

Din piatră în piatră, am ajuns la traseul de off-road, prin unele locuri extreme. Este greu de descris comportamentul modelului 4×4 în condiții de 4×4 veritabil. Pe lângă unghiurile de trecere specifice, Duster surprinde printr-o soluție tehnică  banal de simplă, dar care ajută enorm – este vorba despre treapta întâi foarte scurtă, care asigură urcarea cu o viteză constantă de aproximativ 5 km/h, similar complicatelor dispoyitive electronice de tip up-hill control, montate pe SUV-uri scumpe. În rest, suspensia spate multilink (specifică variantelor 4×4) contribuie la manevrabilitatea pe teren extrem.

După această experiență, cred pot să dau și ceva idei de alegere: dacă vrei o mașină de muncă ieftină, capabilă să meargă peste tot, varianta 4×2 benzină este ideală; dacă te gândești la viitoarele impozite și la consumul de astăzi, 4×2 diesel, 85 CP este suficient pentru rularea în orice condiții; dacă chiar vrei o mașină de off-road veritabil, alege 4×4 diesel, 110 CP.

Date tehnice: Dacia
Duster
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.6 16v MPI
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1160/1710
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4315/1820/1630
Ampatament 2670
Volum portbagaj [l] 475 (1635)
Motor si transmisie
Tip motor 1.6 16v MPI
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 1598
Sistem alimentare injectie multipunct
Putere max. [kW(CP)/rpm] 77(105)/5750
Cuplu max. [Nm/rpm] 148/3750
Cutie de viteze Manuala/5
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 165
0-100 km/h [s] 11.5
Consum urban/extra/mixt 9.7/6.4/7.5
Emisii CO2 [g/km] 177

Adaugati comentariu