Test drive – Ford Fiesta ST 1.6 EcoBoost/182 CP

Test drive - Ford Fiesta ST 1.6 EcoBoost/182 CP

Fiesta ST este un lup în blană de oaie care se mulează perfect oricărei situații. Te poate plimba liniștit prin oraș sau urlând din toți rărunchii pe serpentinele unui drum de munte.

  • Performante dinamice de exceptie
  • Ergonomie modesta a comenzilor

Fiesta ST revine în gama Ford după o pauză de câțiva ani și se va lupta de la egal la egal cu alți competitori, iar dintre cei mai importanți îl amintesc pe Clio RS. Ca și la Focus ST, designul este acaparat de grila trapezoidală de tip fagure a radiatorului, iar capota cu nervuri pronunțate și farurile cu lumini de poziție LED, deși comune cu modelul de bază, îți vor atrage atenția că nu ai în față un Fiesta obișnuit. Infuzia de sportivitate este completată de un spoiler spate ce integrează o dublă evacuare.

La interior te așteaptă două scaune surprinzător de încăpătoare ce oferă un suport lateral care îmi aduce aminte de durerile plăcute experimentate într-un Mitsubishi Evo. Atunci când îți setezi o poziție mai joasă de condus vei simți o ușoară presiune din lateralul șezutului, în zona coapselor. Dar, aspectul care îmi place cel mai mult elimină acest ușor disconfort. Este vorba despre poziția de condus. Este una dintre puținele mașini, rarele mai bine spus, în care îți poți seta o poziție asemănătoare cu cea pe care o găsești într-o mașină de raliu. Este puțin mai înaltă pentru a îți permite să vezi drumul și să apreciezi cât mai bine distanțele. Reglajul volanului este suficient de amplu cât să obții o distanță optimă până la mâini.

Suspensia a fost dezvoltată de Team RS pentru un control mai bun pe viraje și o direcție cât se poate de precisă, totul făcându-se cu condiția ca iluzia confortului să fie menținută. Team RS este divizia sport ce s-a ocupat de Focus RS și actualul Focus ST. Puntea față are fuzete special dezvoltate (nu sunt RevoKnuckle, dacă vă întrebați) și un alt unghi de fugă. Puntea spate are o nouă setare și o bară de torsiune ce reduc ruliul și permit reglarea amortizoarelor pentru un comportament rutier mai bun pe suprafețe denivelate. Coborâtă cu 15 mm față de modelul normal, Fiesta ST beneficiază și de avantajul unui centru de greutate mai jos.

Mașina e foarte bine echilibrată. Are un motor 1.6l EcoBoost ce dezvoltă 182 CP, iar accelerația până la 100 km/h are loc în 6,9 s. În oraș nu presupune un efort suplimentar cu schimbatul treptelor mulțumită plajei în care este disponibil cuplul maxim (240 Nm între 1.600 și 5.000 rpm). Liniaritate, cum s-ar zice.

Am condus mașina în apropierea Nisei. Am avut porțiuni de autostradă unde am observat ce liniște e în habitaclu atunci când rulezi constant cu 130-140 km/h. Tot în această zonă au fost și cei mai mulți kilometri parcurși și nu oriunde, ci pe câte un Col. Col de Faye, Col de Vence și tot așa, cu gândul la Col de Turini. Drumul are o înclinație fantastică, gândită pentru fiecare viraj în parte, iar dacă ai ocazia să-l parcurgi într-o astfel de mașină te vei simți ca într-un carusel. La deal, după vreo 20-25 km parcurși au cedat mai întâi pneurile și a început să apară subvirarea. La coborâre serpentinele croiau drum prin pădure, iar zonele de asfalt umed erau dese. Doar după mulți kilometri frânele au început să se încălzească și să dea semne de oboseală. În sprijinul șoferului există sistemul eTVC (Enhanced Torque Vectoring Control) ce frânează roata față de pe interiorul virajului pentru a oferi o aderență crescută.

Un program adițional ajută la eliminarea subvirării. Aceste sisteme îți răpesc puțin din plăcerea de a conduce. Spre exemplu, la ieșirea din viraj poți să calci accelerația până la capăt, pentru că puterea va fi livrată în funcție de necesități. Foarte stabilă pe perioadele de frânare, mașina poate deveni mai pretențioasă când decuplezi ESC-ul. Acesta are și o treaptă intermediară, în care intervine mai târziu. Dacă vrei să mergi la limită, mașina se dovedește incredibil de jucăușă.

Recunosc că ideea pentru titlu mi-a venit de la inițialele ST. Căutam ceva care reprezintă esența acestui Fiesta, iar una dintre cele mai importante trăsături ale sale este eficiența în orice situație. De aici mi-a plecat gândul la filmul Sfântul despre spionaj. Indiferent că vrei să îl conduci economic prin oraș sau să arzi cauciuc pe un drum de munte, se va descurca de minune. Probabil te va zdruncina puțin pe drumurile noastre dacă nu ești obișnuit să eviți gropile. Totuși, este suficient de confortabil pentru a pleca cu inima împacată la o călătorie prin țară.

Date tehnice: Ford
Fiesta ST
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.6 EcoBoost
Nr. usi/locuri 3/5
Masa proprie/totala [kg] 1163/1575
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 3975/1978/1456
Ampatament
Volum portbagaj [l] 276 (974)
Motor si transmisie
Tip motor 1.6 EcoBoost
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 1596
Sistem alimentare injectie directa+turbo
Putere max. [kW(CP)/rpm] 134(182)/5750
Cuplu max. [Nm/rpm] 240/1600
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 220
0-100 km/h [s] 6.9
Consum urban/extra/mixt 7.9/4.8/5.6
Emisii CO2 [g/km]

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top