Test drive Mazda CX-5 Diesel

Construit cu gândul la europeni, Hyundai i20 oferă reale motive de bucurie atât prin faceliftul suferit recent, cât şi prin dublarea producţiei fabricii Haos din Turcia. Oferă mai multe decât promite la prima vedere ?

  • Raport pret/dotari
  • Motorizari pe benzina modeste ca performante

Clasa unde Hyundai i20 îşi desfăşoară activitatea este una extrem de agitată, datorită numărului mare de concurenţi şi a dorintei de a perfecţiona un produs al cărui preţ de achiziţie este unul accesibil. Discutăm de maşini cu preţuri în jurul valorii de 10.000 de euro cu toate taxele incluse, dimensiuni mici şi propulsoare pe benzină cu cilindree redusă. Pe scurt, clasa mică este locul unde fiecare constructor aruncă în scenă cel puţin un model pentru a prinde o felie din marele tort.

Hyundai i20 are o misiune grea alături de Polo, Corsa sau Fiesta, iar versiunea cu facelift are acum şanse mai mari ca niciodată.

Pentru a mă convinge de acest lucru, am zburat până la Istanbul cu scopul de a testa noua versiune, dar şi pentru a vizita fabrica unde i20 prinde viaţă. Traficul haotic specific zonei a creat condiţiile propice pentru ca i20 să-şi etaleze “noile haine” şi să facă faţă situaţiilor diferite. Modificările de ordin estetic sunt uşor de reperat, noua identitate a mărcii regăsindu-se în special în zona frontală, locul unde spoilerul redesenat, noile faruri, dar şi luminile de zi cu LED asigură spectacolul. Nici interiorul nu a scăpat neatins, facelift-ul promiţând un upgrade la nivel de materiale şi texturi, dar şi o nouă cromatică.

Din interior

Realitatea confirmă, interiorul lui i20 fiind lucrat mai atent. Îndată ce am urcat la bord, noile materiale au influenţat în  bine şi “mirosul de nou”, senzaţia de plastic fiind de domeniul trecutului.

Tot pentru un plus de rafinament, aveţi acum ocazia de a selecta opţiunea smart key, butonul start/stop sau camera pentru mersul înapoi, dotări care indică noutatea modelului, dar şi grija inginerilor pentru ca produsul final să fie complet.

Spaţiul oferit pasagerilor este în limita segmentului, în timp ce portbagajul măsoară 290 de litri, o valoare care înseamnă patru genţi de voiaj de dimensiuni medii. Dinamic, i20 facelift poate fi propulsat de două motorizări diesel 1.1 l 75 CP sau 1.4l şi 90 CP, şi două pe benzină 1.2 l şi 85 CP sau 1.4 l şi 100 CP, acesta din urmă putând fi cuplat la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau automată cu patru. În cadrul testelor, am condus motorizarea pe care toată lumea pariază, 1.4 l benzină şi 100 CP, atât în varianta cutie automată, cât şi manuală.

Silenţios şi vivace odată ce acul turometrului depăşeşte valoarea de 3.000 rpm, propulsorul 1.4 litri este cea mai bună alegere pentru cei care doresc acel compromis între confortul în depăşiri şi consumul de carburant. Pe drumurile naţionale am reuşit un consum mixt de circa 5 l/ 100km, în timp ce în oraş media afişată de computerul de bord a fost în jurul valorii de 7 l/100 km. Chiar şi la viteze de 130 km/h, i20 este tăcut în exploatare, iar sentimentul de siguranţă este pregnant. Personal, recomand cutia de viteze manuală care facilitează schimbarea treptelor de viteză după bunul plac, situaţie care avantajează atât depăşirile, cât şi reducerea consumului de carburant.

În configuraţia cu cutie automată, i20 se simte excelent pe autostradă, însă mai trebuie lucrat la schimbarea treptelor în oraş, când micile şocuri, dar şi fluctuaţiile în transmiterea puterii penalizează. Terminând într-o notă optimistă, i20 facelift poate fi o surpriză plăcută în acest segment, însă doar dacă preţurile de achiziţie practicate respectă cu sfinţenie linia pe care Hyundai a trasat-o în ultimii ani.

Date tehnice: Hyundai
i20
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.2 MPI
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1075/1515
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 3940/1710/1490
Ampatament 2525
Volum portbagaj [l] 295 (1060)
Motor si transmisie
Tip motor 1.2 MPI
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 1248
Sistem alimentare injectie multipunct
Putere max. [kW(CP)/rpm] 57(78)/6000
Cuplu max. [Nm/rpm] 119/4000
Cutie de viteze Manuala/5
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 165
0-100 km/h [s] 12.9
Consum urban/extra/mixt 6.5/4.3/5.1
Emisii CO2 [g/km] 119

Adaugati comentariu