Lansarea internațională MX-5 în România: Mazda dă o palmă producătorilor locali de automobile

Lansarea internațională MX-5 în România: Mazda dă o palmă producătorilor locali de automobile!

Prin organizarea în premieră al primului test drive internațional cu un model nou în România, Mazda dă o palmă producătorilor locali de automobile Dacia și Ford care nu au reușit să facă același lucru în România.

Yes, we can!, a spus fericită Helena Tornow, supervizor PR Product Communications  Mazda care a prezentat în fața jurnaliștilor noutățile pe care le aduce Mazda MX-5 facelift.

A fost drumul perfect pentru această mașină, a declarat Isabele Vincent, coordonator evenimente de PR Mazda,  care s-a ocupat de organizarea test-drive-ului internațional cu Mazda MX-5 facelift în perioada 27 august – 6 septembrie. Peste 200 de jurnaliști din toată Europa au călătorit la Sibiu pentru a conduce Mazda MX-5 facelift și absolut toți au fost extraordinar de impresionați de Transfăgărășan.

Organizarea evenimentului Mazda a fost perfectă

PR-ul Mazda Norvegia a fost plăcut satisfăcut de experiența din România și de traseul de test drive. În același timp, și ziariștii belgieni prezenți în aceeași serie cu jurnaliștii români au avut aprecieri deosebite.
Organizarea evenimentului a fost perfectă.

De la hotelul Hilton din Sibiu s-a plecat spre Transfăgărășan cu o oprire la Bâlea Lac unde reprezentanții Mazda s-au ocupat de rezervarea unei părți din parcarea de peste drum de Bâlea Lac. Apoi drumul a continuat până la Valea cu Pești. Jurnaliștii care au dorit au putut vizita cetatea Poienari și barajul de la Vidraru.

Broșura de prezentare a noii Mazda MX-5 la care a contribuit și agenția de PR a Mazda România, Free Communication, partenerul local al echipei Mazda pentru tot acest eveniment, conține o secțiune superbă de prezentare a Transfăgărășanului și a orașului Sibiu, care face mai multă reclamă României decât frunza pe care așa zisa “exilată” Elena Udrea cum o cataloga rușinos revista Viva, a cheltuit sute de mii de euro.

De asemenea, kitul de presă conține pe lângă fotografiile clasice de prezentare a mașinii și a detaliilor și un folder cu 50 fotografii cu Transfăgărășanul și împrejurimile sale care face o reclamă extraordinară României.

Chiar și exigenții ziariști englezi au fost extreme de impresionați, mărturie în acest sens stand articolul publicat în Top Gear ieri 6 septembrie.Citiți aici integral articolul din Top Gear.

 

Lansarea internațională MX-5 în România: Mazda dă o palmă producătorilor locali de automobile

I-am întrebat pe reprezentanții Mazda care este feedback-ul lor final despre eveniment și dacă au avut probleme cu conexiunile aeriene.

Mi-au răspuns la unison că totul a decurs perfect și că au fost impresionați că Sibiu are legături directe cu Viena și Munchen, putând asigura foarte ușor transferul ziariștilor la eveniment, aceștia fiind cazați la hotel Hilton în Sibiu, foarte aproape de aeroport. Mulți dintre ziariști și reprezentanți Mazda vor să își planifice vacanțe în România anul viitor.

În lumina acestor concluzii nu pot să nu critic abordarea reprezentanților Ford și Dacia care nu au reușit niciodată să organizeze o lansare internatională în România. Reprezentanți români ai Dacia îmi spuneau acum ceva timp că nu există conexiuni bune cu avionul, că nu sunt hoteluri la standarde și alte scuze. Sigur, reprezentanții români ai Dacia nu au ei decizia organizării acestui tip eveniment și reprezentanții francezi au preferat să cheltuie bugetele de evenimente în alte țări.

Mazda a reușit dar a făcut chiar și mai mult. A reușit să prezinte Europei și lucrurile frumoase ale României făcând o reclamă extraordinară țării noastre. Iată mai jos galeria foto realizată de cei doi fotografi oficiali Mazda prezenți la eveniment.

Adaugati comentariu