LeasePlan sărbătorește 50 de ani printr-un concurs de consum

Autovehiculul,un Audi portocaliu cu motor pe benzină, dotat cu sistem telematic, va parcurge un traseu de peste 20.000 de kilometri în Europa şi va fi condus de 25 de echipe formate din angajaţi LeasePlan.

Ca parte a evenimentelor prin care marchează aniversarea a 50 de ani, LeasePlan, lider mondial pe piaţa managementului de flote, a lansat o provocare. În perioada 2 septembrie – 7 octombrie, 25 de echipe formate din angajaţi LeasePlan vor participa la o ştafetă, conducând 20.000 de kilometri prin Europa. Acestea vor face tot posibilul să consume cât mai puţin combustibil, iar echipa care va reuşi să obţină un raport cât mai bun între kilometrii parcurşi şi consum va fi declarată câştigătoare.  

Pe 13 septembrie maşina LeasePlan 50 de ani, un autoturism Audi portocaliu, va sosi din Ungaria şi va ajunge la LeasePlan România în drumul său către Turcia, următoarea destinaţie a ştafetei. Automobilul, dotat cu sistem avansat telematic Bosch, va înregistra traseul şi consumul, aceste detalii putând fi urmărite în timp real pe site-ul leaseplan.com. Noutăţi, fotografii şi înregistrări video vor fi disponibile online în fiecare zi până pe 7 octombrie, iar oricine va surprinde fotografii cu maşina-ştafetă le poate posta pe Tweeter la #leaseplan50.

LeasePlan recunoaşte şi susţine importanţa consumului redus de combustibil printr-un condus eficient, cu impact  atât asupra mediului, cât şi asupra costurilor. De aceea, pentru ştafeta aniversară de 50 de ani, compania a ales un autovehicul cu motor pe benzină, cel mai folosit combustibil în acest moment. 

„Toate autovehiculele devin din ce în ce mai eficiente din punct de vedere al consumului, dar depinde şi de conducătorul auto să facă diferenţa, prin stilul de condus. Acesta joacă un rol important în a maximiza beneficiile oferite de cele mai noi tehnologii. Prin practicarea a ceea ce susţinem, vom fi capabili să împărtăşim cu ceilalţi tacticile câștigătoare și experiența în privinţa consumului de combustibil, prin intermediul site-ului nostru“, a afirmat Bogdan Apahidean, Director General LeasePlan România.

Maşina aniversară a pornit la data de 2 septembrie din Olanda şi urmează traseul: Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Turcia, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Elveţia, Austria, Cehia, Anglia, Irlanda, Belgia, Luxemburg, Germania şi în final se va întoarce în Olanda pe 7 octombrie, la LeasePlan Corporation N.V.

LeasePlan 50 de ani

Pe 23 februarie 1963, LeasePlan şi-a început activitatea în Amsterdam, Olanda. Acum, după 50 de ani, LeasePlan este cea mai mare companie de management de flote la nivel mondial, administrând 1,3 milioane de autovehicule, cât şi la nivel european, cu aproximativ 1 milion de autovehicule în administare. În România, compania este prezentă de peste 5 ani, în 2012 anunţând preluarea poziţiei de lider şi pe această piaţă.  

În primele şase luni ale anului, LeasePlan Corporation N.V. a înregistrat un  profit net de 171 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creştere de 38,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012. La nivel local, LeasePlan România a anunţat la finalul primului semestru din 2013 o cifră de afaceri de 20,9 milioane de euro, în creştere cu 9,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Adaugati comentariu