Legendarul pilot de Formula 1 Niki Lauda a fost supus unui transplant pulmonar

Niki Lauda

Președintele neexecutiv al echipei de Formula 1 Mercedes-AMG Petronas Motorsport, Niki Lauda, se recuperează după un transplant pulmonar finalizat cu succes, într-un spital din Viena. Fostul pilot de Formula 1 suferea, conform medicilor, de o “boală de plămâni gravă”.

Reprezentanți ai spitalului vienez au declarat că transplantul a fost finalizat cu succes. Omul de afaceri în vârstă de 69 de ani a fost internat de urgență la sfârșitul lunii iulie, după ce a fost nevoit să-și întrerupă vacanța în Ibiza din cauza unei infecții pulmonare.

Legendarul Niki Lauda este triplu campion mondial în Formula 1, câștigând titlul mondial în 1975, 1977 și 1984 cu McLaren și Ferrari. Ultimele două au fost adjudecate de austriac după accidentul teribil care i-a provocat arsuri servere pe față, scalp și piept, în timpul Marelui Premiu al Germaniei din 1976. De numai șase săptămâni a avut nevoie Niki Lauda după accidentul oribil, pentru a reveni pe circuit. Încă poartă urmele incidentului de la Nurburgring, iar plămânii i-au fost afectați de gazele inhalate înainte ca alți piloți să-l poată scoate din monopostul în flăcări.

În mod surprinzător, intervenția chirurgicală la care a fost supus la Viena a avut loc la exact 41 de ani de la accident de la Nurburgring. Lauda trecuse cu bine și de transplanturi renale în 1997 și în 2005.

Fostul pilot a fost numit președinte fără funcție executivă la echipa de Formula 1 Mercedes-AMG Petronas Motorsport în 2012, la scurt timp după sosirea unui alt austriac, Toto Wolff, în echipă, ca șef al diviziei de Motorsport de la Mercedes. Lauda a fost cel care a orchestrat aducerea lui Lewis Hamilton în echipă. Fostul pilot este și acționar al echipei care a câștigat titlul mondial la Constructori patru ani la rând și și-a făcut piloții, pe Lewis Hamilton și pe Nico Rosberg, campioni mondiali.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

MotorFest la final – București 2024

Expoziția de motoare a fost organizată de revista MotorXpert, susținută de Groupama și găzduită de București Mall. Bucureștiul, un oraș mereu în mișcare, a fost gazda unei experiențe extraordinare pentru pasionații

Scroll to Top