Compania Lynk & Co, parte a grupului chinez Geely, a anunțat că își extinde prezența în Europa mai întâi debutând în România și Grecia și, mai apoi, pe alte 10 piețe.
În baza strategiei sale de extindere în Europa, marca Lynk & Co – „soră” cu Volvo și Polestar – și-a anunțat ambiția de a intra pe 12 noi piețe grație unui parteneriat cu SEEAG, grup de companii care importă mai multe mărci pe piețele din Europa de Sud-Est.
Conform celor de la Lynk & Co, „în 2024, Lynk & Co își va pune în aplicare strategia de creștere prin extinderea pe 12 noi piețe europene. Pentru această operațiune, Lynk & Co a desemnat SEEAG să acționeze ca importator și distribuitor pentru Europa de Sud-Est. SEEAG este un grup auto consacrat, cu zeci de ani de experiență în importul, distribuția, vânzarea cu ridicata și cu amănuntul de automobile și piese de schimb”.
Primele piețe vizate de această extindere sunt cele din România și Grecia, însă vor urma, până la finalul lui 2024 și Slovenia, Croația, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Kosovo, Albania și Moldova.
Astfel, marca deținută de grupul chinez Geely va avea în portofoliu 19 piețe europene, cele 12 menționate adăugându-se celor deja existente – Suedia, Olanda, Belgia, Germania, Spania, Franța și Italia.
„Prin această lansare strategică ne vom extinde amprenta pe piața europeană, ne vom consolida brandul ca furnizor important de mobilitate flexibilă și, bineînțeles, vom livra mașini excelente. SEEAG este un jucător de renume în industrie, cu o infrastructură și operațiuni puternice, un partener ideal pentru aventura noastră în aceste noi teritorii”, a declarat Nicolas Lopez Appelgren, CEO al Lynk & Co.
Ca și în cele șapte piețe pe care deja activează, Lynk & Co va comercializa în România un singur model, 01, lansat în 2017. Acesta este un SUV cu sistem de propulsie plug-in hybrid (PHEV) care se poate deplasa strict pe baza motorului electric până la 75 km. Ulterior, odată ce vor fi omologate pentru Europa și alte modele ale mărcii disponibile acum doar pe piața din Cjina, portofoliul de produse se va majora.
Ca și Polestar, Lynk & Co este o companie deținută de Geely și Volvo Cars, producătorul suedez fiind și el controlat de chinezii de la Geely. Marca își pune la dispoziția clienților singurul vehicul din portofoliul european, produs în China, prin sistem de finanțare care includ vânzarea completă, leasigul financiar dar și cel operațional.
SEEAG, grupul de companii care va susține extinderea mărcii în Europa de Sud Est, a fost fondat în 1991 ca importator în regiune al mărcilor Chrysler și Jeep. În 1993 a devenit reprezntantul coreenilor de la Kia, iar în 2022 al mărcii SsangYong. Din 2014, SEEAG a inclus în portofoliul său de produse și marca Volvo, parte a Zhejiang Geely Holding Group Co, iar din 2022 reprezintă întregul grup chinez în regiune.