Marelbo, încălțăminte românească de calitate din 1984

Marelbo

Povestea primei perechi de pantofi Marelbo

Brandul Marelbo are la bază o poveste emoționantă, începuturile acesteia datând din anul 1984. Aurel Bobu, fondatorul companiei, își amintește de primul său pas într-un atelier de cizmărie, pe care i-l datorează tatălui său:

În anii ‘80, tatăl meu, l-a rugat pe un prieten din localitate (care era cizmar), să ma ia ucenic la el. Prima pereche de pantofi i-am făcut-o mamei mele. Dacă era să mă fac de rușine, măcar să fie în fața mamei. Au ieșit frumoși. Cu talpa de microporos, cu un rând alb și un rând negru… Când a văzut că am reușit să-i fac pantofii, s-a bucurat atât de mult încât a dat de veste tuturor vecinelor și prietenelor.

Marelbo

Apoi vecinii din comună au văzut că pot face încălțăminte de calitate și comenzile au început să vină. După aproximativ un an, vestea că sunt meseriaș bun și fac încălțăminte de calitate s-a răspândit în tot județul.

Pentru că nu mai făceam față cererii, am început să iau și eu ucenici pentru calificare, ca să mă ajute să onorez toate comenzile. Până la revoluție am reușit să formez alți 50 de cizmari. În anul 1994 am înființat Marelbo„.

Marelbo

Astăzi, Marelbo a devenit una din cele mai cunoscute fabrici producătoare de încălțăminte din România. Realizările de acum ale fabricii sunt rezultatul muncii zilnice a peste 700 de angajați, Marelbo fiind considerat unul dintre cei mai mari angajatori din zonă.

Fabrica de încălțăminte Marelbo are la dispoziție o suprafață de producție de aproximativ 15000 mp și beneficiază de utilaje performante de ultimă generație. Cele 10 linii de producție asigură un volum anual de aproape un milion de pantofi, cu o medie zilnică de aproape 2700 de perechi.

Marelbo

Rețea extinsă de magazine în România

În cei peste 30 de ani de existență, Marelbo și-a dezvoltat propriul concept integrat, pornind de la linia de producție până la distribuția în magazinele proprii. De la primul magazin deschis în anul 2000, Marelbo a continuat să dezvolte o rețea de 52 de magazine proprii. Astăzi, produsele Marelbo sunt prezente în aproape toate județele din România.

“Toate magazinele Marelbo sunt ale fabricii. Peste tot sunt prețuri reale de producător. Noi nu facem comerț, noi producem. Toate prețurile sunt la fel în toate magazinele, cu excepția magazinului de la poarta fabricii, unde clienții pot achiziționa încălțămintea cu aproximativ 10 % reducere” ne explică în continuare directorul Marelbo, Aurel Bobu.

Marelbo

Tot dumnealui ne oferă și motivul pentru care Marelbo a lansat propriul magazin online, de unde clienții pot comanda rapid produsele sale:

“Noi am făcut magazinul online deoarece suntem avantajați de rețeaua de magazine din toată țara. Dacă un client dorește să schimbe produsul, îl poate schimba la oricare magazin din țară. La noi pe site se găsesc toate modelele disponibile, chiar dacă la vreun magazin încă nu a ajuns o culoare anume, pe site se găsește.”

Indiferent de anotimp, la Marelbo găsiți game complete de încălțăminte pentru femei, bărbați, copii (mici și adolescenți), beneficiind de aceleași prețuri corecte atât în magazinele din țară, cât și în magazinul online.

Respectul oferit fiecărui client

Respectul și interesul acordat clienților este dovedit în primul rând de cele aproape 500 de modele noi lansate pe piață în fiecare sezon. În continuare, managerul Aurel Bobu ne detaliază:

„Lucrăm cu cele mai mari fabrici de piele și tălpi din Europa și România. Avem trei designeri angajați, dar colaboram și cu specialiști italieni ca să fim în pas cu moda”.

Marelbo

 Produsele Marelbo sunt realizate doar din piele naturala, lucru ce dovedește încă o dată calitatea acestora. Materialele utilizate sunt controlate atent, pentru ca încălțămintea să arate impecabil la final. Aprovizionarea cu pielea naturală, ață, adezivi, tălpi și accesorii se face de la furnizori din România, Italia, Turcia sau Germania.

Doamnele se bucură de confort și rafinament, la fiecare pas

Descoperiți în magazinele Marelbo perechea potrivita stilului dorit, fie ca acesta impune o pereche de pantofi eleganți, care subliniază prezenta dumneavoastră într-o întâlnire de serviciu, sau că vă doriți încălțăminte comoda, pentru ținutele cotidiene sau pentru plimbări.

 

Merită să încercați și mocasinii Marelbo, irezistibili prin confortul pe care vi-l oferă și prin multitudinea de culori atrăgătoare. Veți descoperi astfel și cromatica variată a pantofilor casual sau sport, dedicați orelor petrecute în aer liber sau în concediu.

Întreaga familie beneficiază de toată atenția

Pentru bărbații care preferă stilul casual, sau cei care sunt adepții unui stil elegant, Marelbo oferă o paletă generoasă de opțiuni: pantofi eleganți, pantofi sport, mocasini, ghete sau sandale, care reușesc să satisfacă exigentele celor mai pretențioși clienți.

Marelbo

 

Pentru copii și adolescenții ce sunt în permanentă dezvoltare, găsiți la Marelbo încălțăminte care oferă confort și protecție pentru joaca, dar și o notă mereu modernă în ținuta pentru școală sau liceu. Iată viziunea managerului Marelbo, privind încălțămintea destinată întregii familii:

“Am început să producem încălțăminte și pentru copii, deoarece am considerat că și cei mici au nevoie de încălțăminte din piele naturală la prețuri normale. Marelbo produce încălțăminte pentru toată familia. Producem de la mărimea 25 până la 48”.

Marelbo

Împreună susținem economia românească!

Prezența într-o piața atât de competitivă, precum cea de încălțăminte, obligă managementul fabricii  Marelbo să valorifice măiestria deosebită a meșteșugarilor din Vicovu de Sus (jud. Suceava), acordând o atenție specială și tendințelor internaționale în domeniu. Aflăm în încheiere, de la managerul Marelbo, abordarea fabricii asupra dezvoltării profesionale a tinerilor din zonă:

“În zonă există tradiție în încălțăminte. Avem trei designeri proprii, dar colaborăm și cu alții din străinătate. Avem și specialiști italieni care lucrează la noi. La liceul din localitate sunt deja două clase de elevi care învață această industrie. Promovăm tineri care au talent și doresc să continue în acest domeniu”

Marelbo

Adaugati comentariu