Mașina ideală pentru Uber vine de la Arrival

Mașina ideală pentru Uber de la Arrival, autoexpert.ro

Compania britanică Arrival a definitivat prototipul unui autoturism destinat companiilor de ride-hailing. Proiectată în colaborare cu șoferii, aceasta este mașina ideală pentru Uber.

Cum arată mașina ideală pentru Uber? Trebuie să fie spațioasă, compactă, să aibă suprafețe vitrate mari, pentru vizibilitatea șoferului și confortul călătorilor și să fie ieftină de exploatat. Monovolumul prezentat de Arrival este desenat întocmai pentru a îndeplini aceste cerințe.

”Pentru a atinge acest țel, vehiculul de la Arrival are vizibilitate și confort excepționale, și un spațiu la picioare de două ori mai mare decât o mașină obișnuită de dimensiuni asemănătoare.”

Mașina ideală pentru Uber de la Arrival, autoexpert.ro

Un autoturism de ride-hailing parcurge anual 45-50.000 km. Spre comparație, o mașină de familie parcurge, în medie, 12.000 km anual. Iar Arrival va începe testarea sa pe șosea, în condiții de rulare intensă, tipică acestui gen de activitate.

Mașina ideală pentru Uber, dezvoltată rapid

A fost nevoie de mai puțin de 6 luni pentru a dezvolta vehiculul. Asta, pentru că multe piese sunt comune cu ale furgonetei și van-ului de persoane Arrival. Compania are un sistem de dezvoltare ”pe verticală” a mașinilor. Astfel, pornește de la baze comune și diversifică modelele cât mai aproape de vârf.

Mașina ideală pentru Uber de la Arrival, autoexpert.ro

În ultimele șase luni, am lucrat îndeaproape cu șoferii Uber pentru a crea un vehicul special pentru industria de ride hailing, făcându-l accesibil, durabil și plăcut la vedere”, a declarat Tom Elvidge, EVP Vehicle Platforms la Arrival.

➡ Hyundai și Uber au dezvoltat un aparat de zbor electric 💡

Arrival și-a anunțat parteneriatul cu Uber la începutul acestui an. Iar miza este uriașă, în lume activând peste 30 de milioane de șoferi în domeniul ride-hailing. Ținta Uber este ca, până în 2025, toate vehiculele Uber care fac ride-hailing în Londra să nu aibă emisii.

Mașina ideală pentru Uber de la Arrival, autoexpert.ro

Și procesul de producție a fost modificat față de cel obișnuit. Vehiculele vor fi produse în micro uzine locale, evitându-se transportul acestora pe distanțe lungi. Odată cu prezentarea monovolumului, compania va avea o gamă completă, de 3 vehicule, destinată companiilor mici. Cel puțin, virtual.

via Arrival

Adaugati comentariu