Mașinile japoneze s-ar putea ieftini cu 10%. VEZI DE CE

Mazda CX-5

Mașinile produse în Japonia ar putea costa cu 10% mai puțin, începând din 2019, ca partea a unor noi acorduri comerciale între Uniunea Europeană și țara Soarelui Răsare.

Astfel, Uniunea Europeană va renunța la taxa de import plătită pentru toate automobilele produse și importate din Japonia, care se ridică în prezent la 10% din prețul final. Înainte să intre în vigoare, însă, măsura trebuie să fie aprobată de Parlamentul European și de toate cele 28 de state membre.

Japonia va elimina, în schimb, taxa vamală de 30% aplicată produselor lactate provenite din Uniunea Europeană, iar în următorii șapte ani, 99% din taxele de import vor fi abrogate integral, de către ambii parteneri.

Rezultatul direct al noului acord economic va fi ieftinirea mașinilor japoneze, inclusiv pe piața din România, țară membră UE. Producătorii coreeni beneficiau deja de avantajul taxelor de import 0, acum mărcile nipone Mazda, Toyota, Honda sau Nissan urmând să se bucure de același regim de liberă circulație a mărfurilor.

Posibila ieftinire a mașinilor produse în Japonia nu se aplica, însă, și în cazul modelelor nipone fabricate pe teritoriul Uniunii Europene, scutite deja de taxe, situație în care se afă mașini precum Honda Civic, Nissan Juke, Micra și Qashqai, Toyota Yaris și Avensis.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top