Test drive Mazda CX-5 2.2D 175 CP AT

Mazda CX-5 diesel îmbină formele sculptate cu o dinamică de învidiat datorată celui mai rafinat 2,2 diesel de 175 CP disponibil pe piaţă.

  • Tinuta dinamica foarte echilibrata
  • design exterior reusit
  • oferta foarte generoasa de spatiu interior
  • motor performant si economic
  • Pret destul de mare de achizitie
  • plansa de bord cam anosta

Nimeni, chiar nimeni, nu se aştepta ca Mazda CX-5 diesel să fie la fel de eficientă pe stradă precum arată. În momentul în care priveşti o Mazda, gândul te duce automat la plăcerea de a conduce, dar şi la minusurile pe care le poate aduce, la pachet, o maşină sportivă. 

Noul CX-5 diesel, construit parcă în ciuda teutonilor, nu numai că arată sau excelează la capitolul sportivitate, ci este un cumul interesant de eficienţă, confort şi rafinament. Să le luăm pe rând! Eficienţa vine graţie noilor tehnologii SKYACTIV care au demonstrat că un propulsor diesel cu cilindreea de 2.200 cmc poate consuma la fel de puţin precum un motor de 1.600 cmc. 

După primii 10.000 de km, CX-5 diesel se poate lăuda cu un consum urban în jurul valorii de 7 l/100 km, în timp ce extraurban se mulţumeşte cu o valoare de 6 l/100 km. Afirm aceste cifre şi în urma unui test drive de 2.500 km cu o Mazda CX-5 diesel, cutie automată, 4 persoane la bord şi bagaje în exces, în care consumul mixt afişat de computerul de bord a fost de numai 6,4 l/100 km. Confortul este asigurat în primul rând de cutia automată cu 6 trepte, rapidă, fără ezitări şi surprinzător de lină, dar şi de cuplul mare disponibil de la turaţii joase, meritul cilindreei de 2,2 litri. Nimic însă nu caracterizează mai bine noul CX-5 decât termenul de rafinament. 

La drum întins, te bucuri de o suspensie setată acum şi pentru confort, o direcţie cum puţine mărci mai ştiu să ofere, dar şi o insonorizare excelentă. Indiferent de viteze, zgomotul care vine din compartimentul motor este greu de reperat, iar la relanti, ronţăitul de diesel este de domeniul trecutului. Toate aceste atribute reuşesc să se păstreze chiar şi în cazul în care optaţi pentru jante de 19 inch, talonul mare, de 65, salvând situaţia. 

Dacă la vederea primelor fotografii concurenţa germană a tresărit, ei bine, un test drive cu noul CX-5 cu siguranţă duce la insomnii. Pe cuvânt! 

Date tehnice: Mazda
CX-5
Sasiu si caroserie
Motorizare SKYACTIV-D 2.2
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1480/2070
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4555/1840/1710
Ampatament
Volum portbagaj [l] 505 ()
Motor si transmisie
Tip motor SKYACTIV-D 2.2
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 2184
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 129(175)/4500
Cuplu max. [Nm/rpm] 420/2000
Cutie de viteze Automata/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 204
0-100 km/h [s] 9.4
Consum urban/extra/mixt 6.4/4.9/5.5
Emisii CO2 [g/km] 144

Adaugati comentariu