Mazda CX-5: oficial înainte de Frankfurt

Mazda va prezenta noul SUV crossover compact Mazda CX-5 în premieră mondială, la Salonul Auto de la Frankfurt din 2011 (13 – 25 septembrie 2011). Înainte însă de prezentarea oficială, japonezii au publicat primele poze și informații oficiale legate de noul model.

CX-5 va fi primul model al noii generaţii de produse Mazda ce vor îngloba gama completă a tehnologiilor inovatoare SKYACTIV şi noua temă de design „KODO – Sufletul mişcării”. 

Mazda CX-5 evoluează caracterul „fun to drive” reprezentativ pentru Mazda şi va fi introdus progresiv pe toate pieţele începând cu prima parte a lui 2012. Dezvoltat în jurul întregii serii de tehnologii SKYACTIV – incluzând noile motoare pe benzină şi diesel, transmisii manuale şi automate, caroseria şi şasiul noi – CX-5 oferă un răspuns precis şi o experienţă superioară în condus, înregistrând în acelaşi timp performanţe remarcabile de mediu şi de siguranţă.

Gama europeană de motorizări va include propulsorul SKYACTIV-G 2.0, benzină şi SKYACTIV-D 2.2, diesel disponibile în versiuni standard şi de mare putere. Fiecare motor are o rată de compresie record de 14:1 pentru o eficienţă optimă. Mazda se axează pe atingerea performanţelor excepţionale de mediu pentru un SUV compact şi are ca obiectiv un nivel de emisii de CO2 sub 120g/km pentru modelul de motor SKYACTIV-D 2.2*. 

Mazda CX-5 va fi de asemenea primul model de serie ce va îngloba noua temă de design Mazda, „KODO – Sufletul Mişcării”, prezentată în premieră pe conceptele SHINARI şi MINAGI. Temele unice ale limbajului KODO includ o nouă parte frontală cu un design tematic îndrăzneţ şi un stil dinamic care transmit un sentiment puternic de vitalitate şi agilitate. 

Alături de CX-5, la standul Mazda de la Frankfurt va fi prezentată şi Mazda3 facelift. Noul model furnizează emisii scăzute de CO2, un caracter dinamic mai sportiv şi mai stabil, cu îmbunătăţiri la nivelul design-ului interior şi exterior şi niveluri superioare de calitate. 
Citeste testul cu Mazda 3 1.6D


Denumit oficial, cea de-a 64-a ediţie a “Internationale Automobil-Ausstellung” (IAA), Salonul Auto de la Frankfurt va fi deschis pentru presă pe 13 şi 14 septembrie şi pentru public începând cu 15 până pe 25 septembrie. Mazda va susţine o conferinţă de presă marţi, 13 septembrie, de la 14:15 la 14:30, ora locală.

Adaugati comentariu