Mazda în topul J.D Power din Europa

Clienţii Mazda sunt printre cei mai satisfăcuţi posesori auto din Europa. Acest lucru a fost subliniat de două studii J.D Power ce măsoară satisfacţia consumatorilor din Germania şi Marea Britanie.

Pe aceste două pieţe cheie, aproximativ 17.000 de proprietari auto au fost rugaţi să-şi evalueze maşinile în funcţie de dinamică, manevrabilitate, costurile de întreţinere, fiabilitatea şi calitatea materialelor din interior. 

În Germania, Mazda3 nu a câştigat doar cel mai important segment compact, dar a înregistrat şi cel mai bun punctaj din cele 117 modele incluse în studiu şi a primit  trofeul de învingător absolut, în faţa Mercedes A-Class şi Honda Civic. 

Şi Mazda2 a avut motiv de sărbătoare, câştigând segmentul sub-compact în faţa Dacia Logan şi Mini. Cu aceste rezultate excelente, Mazda s-a clasat pe locul 3 din cele 28 de modele participante la studiu, faţă de locul patru înregistrat anul trecut. 

În cadrul sondajului J.D Power din Marea Britanie, Mazda MX-5 a fost desemnată câştigătoare pe segementul modelelor sport. Dar MX-5 nu a câştigat doar această categorie. Roadsterul Mazda a înregistrat un grad de satisfacţie mai mare ca anul trecut şi a depăşit cu uşurinţă Volkswagen Scirocco şi modele din categoria de lux cum sunt Audi TT, Mercedes-Benz CLK şi SLK. 

Acest rezultat a fost înregistrat la doar câteva luni după ce producţia Mazda MX-5 a ajuns la 900.000 unităţi, ceea ce va presupune actualizarea recordului înregistrat în Cartea Recordurilor Guinness, de cea mai vândută maşină sport de două locuri, din toate timpurile. 

Extrem de fiabile şi de încredere, majoritatea acestor maşini se află încă pe şosele. O maşină sport populară indiferent de locul unde este comercializată, MX-5 a uimit împătimiţii motor sportului din Europa cu manevrabilitatea ridicată în cadrul MX-5 Ice Race de anul acesta, din Suedia. În calitate de model emblemă, MX-5 are cluburi şi website-uri dedicate cu fani entuziaşti pe orice continent.   

Adaugati comentariu