Spionaj

Mazda RX-9: realitate sau ficțiune?

Fanii o cer. Mazda a tot negat dezvoltarea ei, însă, în ultima vreme s-a axat tot mai mult pe scăderea consumului, fără a mai oferi un model sport pursânge pentru entuziaști. Însă zvonurile capătă tot mai mult sens, iar contextul începe să contureze un viitor model Mazda RX-9!

 

Ce știm până acum? Știm că Mazda duce lipsa unui model sport, așa că se tot joacă cu conceptele. Și îi ies al naibii de bine! Uitați, de exemplu, conceptul RX-Vision din imaginea de mai jos, o bijuterie cu siluetă de supercar (L/l/h 4,39/1,92/1,16 m și ampatament de – atenție – 2,7 m), sculptată de vânt și îmbrăcată în Soul Red Crystal. Ar putea ”dona” liniile unui viitor model Mazda RX-9.

Mai știm că japonezii au păstrat în gamă motorul rotativ, care va fi folosit ca range extender pentru modelele electrice viitoare, inclusiv pentru MX-30, care a fost acuzat că ar avea o autonomie mică. Iată aici motivul invocat de Mazda!

De asemenea, să nu uităm că japonezii tocmai au serbat centenarul și că și-ar putea face un cadou frumos prezentând un viitor model de serie memorabil. Deci contextul este cât se poate de plauzibil, dincolo de negările oficialilor companiei referitoare la dezvoltarea unei potențiale Mazda RX-9.

Însă lumea auto începe să se precipite, și nu iese fum fără foc. Jalopnik a aflat ”un zvon” de la o persoană ”bine poziționată” din cadrul companiei nipone (căreia site-ul i-a păstrat anonimatul) și care le-a spus că se află în curs de dezvoltare un viitor model Mazda RX-9, supraalimentat cu turbocompresor și care va dezvolta 350-450 CP.

 

Ceea ce pentru mine face ca informația să fie plauzibilă este că viitorul model nu va avea motor rotativ Wankel, conform spuselor sursei, ci un motor cu șase cilindri în linie! Și nu, nu va fi motorul de BMW Z4, pe care nemții l-au plasat inclusiv sub capota lui Toyota Supra, așa cum ați putea bănui, dată fiind alianța dintre Toyota și Mazda. Nu. Va fi un motor Skyactiv-X!

Citește aici interviul cu CEO-ul Mazda, Akira Marumoto!

 

În interviul pe care l-am luat anul trecut lui Christian Schultze, directorul centrului de dezvoltare tehnologică a Mazda Europe, germanul mi-a spus clar că tehnologia Skyactiv-X este pretabilă oricărei capacități cilindrice, iar la întrebarea dacă există un motor mai mare bazat pe această tehnologie în curs de dezvoltare, a evitat scurt răspunsul: ”nu comentez deocamdată”!

Așadar, zvonurile despre viitoarea Mazda RX-9 capătă tot mai mult sens, iar contextul este cât se poate de favorabil. Până la informații confirmate, să ne delectăm cu câteva desene imaginate de studentul american Joseph Robinson!

Bogdan Grigorescu

Leave a Comment

*

BMW caută noi angajați pentru a majora producția uzinei din Ungaria

Grupul german BMW pregătește o majorare a producției mai rapidă decât își propusese inițial la…

o zi

Mercedes-Benz Clasa S, premieră mondială la Stuttgart

Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de…

o zi

Cristiana Oprea, jurnalist auto și pilot român de raliuri, se alătură juriului Women’s Worldwide Car of the Year (WWCOTY)

Panelul Women’s Worldwide Car of the Year se extinde prin cooptarea Cristianei Oprea, editor al…

2 zile

BYD Sealion 5 DM-i, preț de lansare în România 27.600 euro

BYD România a lansat azi noul SUV de segment D (clasă medie) Sealion 5 DM-i.…

2 zile

Rezultatele comerciale Toyota pentru 2025 confirmă poziția de lider mondial

Grupul japonez Toyota a prezentat astăzi rezultatele sale comerciale pentru întregul an 2025. Acestea confirmă…

2 zile

Turcii de la Otokar preiau Automecanica SA Mediaș

Compania turcă Otokar a comunicat bursei de la Istanbul intenția sa de a prelua 96,77%…

3 zile