Mazda6: motoare cu șase cilindri și propulsie spate pentru următoarea generație?

Modelele Mazda - Mazda Vision Coupe

Conform unor informații neoficiale, Mazda plănuiește un upgrade major pentru următoarea generație a sedanului de clasă medie: Mazda6. Conform informațiilor, japonezii ar putea trece la motoare cu șase clindri și propulsie spate.

Mazda plănuiește o generație nouă pentru modelul Mazda6. Aceasta este programată pentru lansare în 2022, iar constructorul nipon pregătește, se pare, o serie de modificări radicale.

Conform unor surse din apropierea companiei, Mazda ar urma să renunțe la actuala platformă în favoarea uneia cu punte motrice spate. În plus, Mazda ar urma să adope și motoare cu șase cilindri în line. Cu o astfel de soluție tehnică, Mazda vrea să se impună mai bine în segmentul premium, în fața unor concurenți puternici ca Mercedes-Benz C-Klasse, BMW Seria 3, Audi A4 sau Lexus IS.

Este posibil să vedem motoare cu șase cilindri în familia Skyactiv-X pe benzină, dar și Skyactiv-D, pentru cei care preferă un motor diesel.

De asemenea, vor fi schimbări majore și la nivel de desgin, Mazda urmând să preia elemente de stil de la conceptele RX-Vision și Vision Coupe. Mai mult, este posibil ca viitoarea generație Mazda6 să primească și o versiune coupe.

Conceptul Mazda Vision Coupe a atras multe priviri la prezentarea oficială la Salonul Auto de la Tokyo, iar ulterior a primit și o serie de distincții, printre care și ”Cel mai frumos concept al anului” la Festivalul Internațional al Automobilului.

Via Car

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top